Conferința inaugurală a Congresului Internațional de Istorie a Presei, la Timişoara

16 Aprilie 2016 12:05 Arhiepiscopia Timişoarei

Vineri, 15 aprilie 2016, la Timișoara, în Aula Academiei Române, filiala Timișoara, a avut loc deschiderea Congresului Internațional de Istorie a Presei, ediția a IX-a, cu tema „Tradiții ale presei științifice”.

Congresul a fost organizat de Asociația Română de Istorie a Presei, în colaborare cu Academia Română, filiala Timișoara, Institutul de studii banatice „Titu Maiorescu”, Societatea Enciclopedică a Banatului, Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina (Serbia) și Mitropolia Banatului.

Conferința inaugurală a fost susținută de academicianul Eugen Simion, Președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române și director al Institutului de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu” din București, având ca temă „Condiția presei scrise azi”.

În cadrul congresului a fost decernat Premiul național pentru jurnalism „Nicolae Sever Cărpinișan” jurnalistului timișorean Vasile Bogdan, redactor și realizator la studioul de televiziune Timișoara. În continuare, prof. univ. Dr. Mircea Martin, membru corespondent al Academiei Române, a prezentat volumele: Ion Agârbiceanu, Opere III și IV, Ediție de Ilie Rad și Ioan Alexandru, Opere, Ediție de Alexandru Ruja.

Lucrările congresului vor continua pe secțiuni, având ca moderatori pe părintele Nicolae Dascălu, consilier patriarhal, conf. univ. Dr. Aurelia Lăpușan, prof. Ilie Rad, președintele Asociației Române de Istorie a Presei.

Astăzi, 16 aprilie 2016, participanții congresului se vor deplasa la Institutul de cultură a românilor din Voivodina (Serbia).

Sursa: mitropolia-banatului.ro

Ultimele din categorie