Prezență arhierească la hramul Mănăstirii Românești

Arhiepiscopia Timişoarei

Prezență arhierească la hramul Mănăstirii Românești

    • Prezență arhierească la hramul Mănăstirii Românești
      Prezență arhierească la hramul Mănăstirii Românești

      Prezență arhierească la hramul Mănăstirii Românești

Vineri, 6 mai 2016, de Izvorul Tămăduirii, Mănăstirea Românești din cadrul Arhiepiscopiei Timișoarei și-a sărbătorit cel de-al doilea hram. La orele dimineții, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a fost întâmpinat de soborul slujitor și de oficialități locale, de obștea de maici a așezământului monahal, în frunte cu stareța mănăstirii, monahia Harisa Cruceanu, precum și de un număr mare de credincioși veniți din toate părțile Făgetului și Lugojului. 

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită în paraclisul de vară al mănăstirii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, alături de un sobor de preoți și diaconi alcătuit din clerici de la Centrul eparhial, protopopi, monahi și preoți de la parohiile învecinate. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul bizantin Sfântul Ierarh Nicolae al Facultății de Teologie din Timișoara, condus de diac. dr. Ion-Alexandru Ardereanu.

La finalul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Banatului a adresat celor prezenți un cuvânt duhovnicesc în care a prezentat învățăturile din pericopa evanghelică a sărbătorii. Apoi, potrivit unui frumos obicei, a fost oficiată slujba Aghiasmei mici, ce a avut loc la bazinul cu apă semi-termală din incinta mănăstirii.

Sursa: mitropolia-banatului.ro

Citește despre: