Vizită pastorală în Parohia Timișoara - zona Steaua

Arhiepiscopia Timişoarei

Vizită pastorală în Parohia Timișoara - zona Steaua

    • Vizită pastorală în Parohia Timișoara - zona Steaua
      Vizită pastorală în Parohia Timișoara - zona Steaua

      Vizită pastorală în Parohia Timișoara - zona Steaua

    • Vizită pastorală în Parohia Timișoara - zona Steaua
      Vizită pastorală în Parohia Timișoara - zona Steaua

      Vizită pastorală în Parohia Timișoara - zona Steaua

Vineri, 15 aprilie 2016, Parohia Timișoara - zona Steaua a primit vizita Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, pentru a binecuvânta și sfinți crucile ce urmează a fi puse pe cele două turle ale bisericii cu hramul „Nașterea Maicii Domnului”.

În prezența numeroșilor credincioși și împreună cu un sobor de preoți, condus de părintele vicar Ionel Popescu, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a sfințit cele două cruci, după care a rostit un cuvânt de învățătură.

„Sfințirea crucii e semnul că Dumnezeu a binecuvântat locașul acesta și va binecuvânta acest locaș. Crucea prefigurează că Hristos a ajuns la Golgota. Același drum făcut de Hristos este, acum, făcut și de noi, preoți și credincioși, care am ajuns pe Golgota, pe această turlă a bisericii. Înconjurând sfânta biserică, am mers cu cei care L-au ajutat pe Hristos să-și ducă crucea. Fiecare dintre creștinii care ați contribuit la zidirea sfintei biserici, veți lua plata lui Simon din Cirene! Lângă Simon veți sta în Rai! Fericit este cel ce poartă crucea lui Hristos pe pământ! Fericite sunt buzele dumneavoastră că ați sărutat sfânta cruce! Să vă țină Dumnezeu sănătoși și să vă aduceți aminte de această zi binecuvântată, când v-a sărutat și îmbrățișat Hristos pe toți”, a mărturisit Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit.

La final, părintele paroh Ioan Mezinca i-a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Ioan atât pentru bucuria adusă enoriașilor parohiei cu prilejul acestui popas duhovnicesc în mijlocul lor, cât și pentru duhovnicescul cuvânt de învățătură.

Sursa: mitropolia-banatului.ro

Citește despre: