Icoana Maicii Domnului „Bucurie neașteptată”, pentru prima dată la Constanța

Icoana va fi adusă din Ucraina, joi, 1 mai, la biserica „Sfântul Haralambie” din Constanţa și va fi întâmpinată de credincioșii acestei parohii în jurul orei 17.00, la intersecția Bd. „Aurel Vlaicu” cu Bd. „Tomis”. Din acest loc, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului va fi purtată în procesiune până la biserica gazdă din zona Boema.

Această icoană este cunoscută ca fiind vindecătoare de diferite boli fizice și psihice, dar și ca alungătoare a tristeții și ajutătoare a celor stăpâniți de patimi trupești. Prăznuirea ei se face în fiecare an, în zilele de 9 decembrie, 25 ianuarie și 1 mai.

Un credincios, inspirat fiind, a zugrăvit icoana Maicii Domnului „Bucurie Neaşteptată”, în următorul fel: icoana Maicii Domnului se află în biserică, iar lângă ea este pictat un tânăr îngenuncheat la rugăciune. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu are privirea întoarsă spre tânăr, iar Pruncul Iisus este înfățișat cu răni pe mâini și pe picioare. De obicei, în josul icoanei sunt scrise cuvintele de la începutul istorisirii: „A fost cândva un om păcătos...”.

De la același autor

Ultimele din categorie