Bucurie duhovnicească pentru credincioșii parohiei Vultureni

Credincioșii parohiei Vultureni din județul Cluj au primit sâmbătă, 16 aprilie, vizita Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei. Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie, de la ora 9.30, în biserica din localitate.

Bucuria credincioșilor parohiei Vultureni a fost cu atât mai mare, cu cât este prima dată când, în biserica lor, a fost săvârșită Sfânta Liturghie arhierească, după instalarea noului paroh, părintele Vlad Ciceo.

În cuvântul său de învățătură, Părintele Mitropolit Andrei a subliniat importanța Postului și rolul lui în sfințirea vieții noastre. Evenimentele au continuat după Sfânta Liturghie, ierarhul oficiind o slujbă de sfeștanie la casa parohială și binecuvântând, mai apoi, noul centru turistic și terenul sportiv din localitate.

Prezența Părintelui Mitropolit Andrei în mijlocul credincioșilor de la Vultureni a reprezentat un moment de înaltă bucurie duhovnicească și de întărire în credință, sporindu-le râvna și evlavia creștinească, în urcușul lor duhovnicesc spre Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului.

Sursa: radiorenasterea.ro

Ultimele din categorie