Arhiepiscopul ales al Marii Britanii: „Sunt foarte recunoscător, dar în același timp sunt copleșit”

Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Marii Britanii și Irlandei de Nord

Arhiepiscopul ales al Marii Britanii: „Sunt foarte recunoscător, dar în același timp sunt copleșit”

„Îmi asum această responsabilitate, sunt foarte recunoscător, dar în același timp sunt copleșit”, a declarat Preasfințitul Părinte Atanasie vineri, după ce a fost ales în demnitatea de Arhiepiscop al Marii Britanii și Irlandei de Nord, conform basilica.ro.

„Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române mi-a acordat vot de încredere pentru a începe misiunea într-o eparhie unde se află cei mai mulți români din diaspora românească la ora actuală. Voi încerca să o slujesc cu dragoste, cu blândeţe, cu bunătate, cu responsabilitate, cu seriozitate, cu jertfelnicie şi dăruire”, a spus Arhiepiscopul ales al Marii Britanii.

În declarația de după vot, ierarhul a mulțumit lui Dumnezeu, apoi și-a exprimat recunoștința față de sinodali, în special față de Patriarhul Daniel și de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, dar și față de Episcopul Siluan al Italiei, care îi este părinte duhovnicesc.

PS Atanasie a spus că IPS Iosif i-a schimbat în urmă cu 24 de ani când l-a întâlnit la Lyon: „Atunci am înţeles, conducându-l spre maşină, unde am descoperit că toată mitropolia era într-un singur portbagaj, că totul porneşte de la misiune, dăruire şi jertfelnicie”.

Arhiepiscopul ales al Marii Britanii a amintit că se împlinesc 60 de ani de la înfiinţarea primei şi pentru un lung timp unicei parohii Ortodoxe Româneşti la Londra, Sfântul Gheorghe.

„De atunci au mai trecut 30 de ani ca să se deschidă noi parohii şi alţi 30 de ani ca să fim astăzi aici, într-o eparhie nouă înfiinţată, cu peste 63 de parohii, câteva mănăstiri şi schituri”.

Tot în ședința de lucru de vineri, Sfântul Sinod a ales și primul Episcop al Irlandei și Islandei.

Arhiepiscopia Marii Britanii și Irlandei de Nord, precum și Episcopia Irlandei și Islandei au fost înființate în data de 29 februarie 2024. Noile eparhii fac parte din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale.

În Marea Britanie trăiesc peste un milion de români care au în acest moment 63 de parohii, filii și misiuni ortodoxe, precum și trei mănăstiri.

Citește despre: