Arhimandritul Antonie Jeflea, înmormântat la Giurgeni
Trei ierarhi ai Bisericii noastre au săvârşit ieri, 22 februarie, slujba Înmormântării arhimandritului Antonie Jeflea, stareţul Mănăstirii Giurgeni. Alături s-au aflat numeroşi preoţi şi credincioşi din toată Moldova, dar şi din alte părţi ale ţării, care au dorit să-l conducă pe ultimul drum pe stareţul de la Giurgeni.
Zile de doliu în Eparhia Romanului şi Bacăului. Un timp al candelelor care nu se sting şi al clopotelor care nu încetează să bată pentru arhimandritul Arsenie Voaideş de la Mănăstirea Berzunţi şi pentru arhimandritul Antonie Jeflea, stareţul Mănăstirii Giurgeni. Doi părinţi, doi duhovnici ai Moldovei, care, la începutul Postului Sfintelor Paşti, au fost aleşi de Dumnezeu să treacă dintru această lume, pentru a sluji Arhiereului Hristos în Împărăţia cea neînserată. Ieri, 22 februarie, pelerinii şi credincioşii au ajuns la Giurgeni pentru a se despărţi cu flori şi lacrimi de arhimandritul Antonie Jeflea, „ucenicul Maicii Domnului“, cum l-a numit IPS Arhiepiscop Ioachim, care a reuşit să readucă la viaţă monahismul în Valea Ursului. Un duhovnic despre care numeroşi tineri de pe tot cuprinsul ţării au avut doar cuvinte de apreciere şi admiraţie. O parte dintre aceştia l-au însoţit şi acum, pe ultimul drum, împodobindu-i calea spre locul de veci şi mormântul cu flori. Slujba de înmormântare a fost oficiată de către Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Înaltpreasfinţitul Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi cu Preasfinţitul Ignatie, Episcopul Huşilor.
„Părintele Antonie i-a adunat pe toţi în biserică“
Fiecare dintre cei trei ierarhi a adresat un cuvânt de mângâiere şi compasiune celor aproape două mii de pelerini şi credincioşi prezenţi la Giurgeni. „Astăzi (n.r. joi), prohodim cu lacrimi în ochi pe distinsul şi vrednicul arhimandrit Antonie Jeflea, stareţul, întâiul duhovnic şi ctitorul înnoitor al acestui aşezământ monahal. Pe părintele Antonie îl putem supranumi «părintele Antonie - mâna prelungită a Maicii Domnului din Moldova străbună». Câte fapte bune a făcut acest om nu le putem număra, pentru că orice calcul în acest sens ar da eroare“, a spus IPS Ioachim, care a vorbit şi despre viaţa părintelui Antonie, menţionând faptul că a fost un model de ieromonah. La rândul său, IPS Arhiepiscop Teodosie a evidenţiat personalitatea părintelui Antonie care şi-a transpus o parte a experienţei sale monahale într-o carte, pe care, din nefericire, nu a apucat să o mai vadă tipărită. Deşi nu l-a cunoscut personal pe părintele Antonie, Preasfinţitul Ignatie a simţit că trebuie să fie prezent alături de numeroşii vasluieni care l-au iubit şi apreciat pe duhovnicul de la Giurgeni. „Părintele Antonie i-a adunat pe toţi în biserică şi le-a dat o direcţie pe calea lui Dumnezeu“, a spus PS Ignatie. În dangătul clopotelor şi al cântărilor specifice, sicriul cu trupul neînsufleţit al părintelui Antonie a fost înmormântat în incinta aşezământului monastic, după rânduiala specifică.