În seara zilei de duminică, 2 iunie 2019, arhimandritul Emilian Panait, duhovnicul Mănăstirii Ciolpani din judeţul Bacău, s-a mutat la ceruri. În această seară, de la ora 19:00, fiii duhovniceşti şi cei ce l-au cunoscut pe marele duhovnic şi ctitor se vor ruga pentru odihna sufletului său în cadrul slujbei Stâlpilor, care se va săvârşi de la ora 19:00. Slujba de înmormântare va fi săvârșită în ziua de mâine, 5 iunie, de la ora 10:00, după cum se arată pe site-ul Eparhiei Romanului şi Bacăului. Arhimandritul Emilian Panait s-a născut pe 28 aprilie 1929, în comuna Piscu, județul Galați, fiind al șaselea dintre cei 11 copii ai părinților Anton și Vasâlchia. Între anii 1936 şi 1943 urmează școala primară în comuna natală, iar între anii 1943 şi 1947 este elev la Arsenalul Marinei Regale din Galați. Pe 2 iunie 1949 este închinoviat ca frate la Mănăstirea Bogdana, județul Bacău, iar între anii 1950-1952 este elev al Seminarului Monahal de la Mănăstirea Neamț. Pe 9 martie 1951 este tuns în monahism pe seama Mănăstirii Bogdana, primind numele Emilian și ca având naș de călugărie pe arhimandritul Benedict Ghiuș. Între 1952-1956 este paraclisier al Catedralei Arhiepiscopale din Roman, iar între 1956-1961 viețuieşte la Mănăstirea Nechit, județul Neamț. Pe 5 ianuarie 1958 este hirotonit diacon de Episcopul Romanului, Teofil Herineanu, iar pe 6 ianuarie 1958 este hirotonit preot de același ierarh. În perioada aprilie 1958-octombrie 1958 este preot paroh la Parohia Bălăneasa, județul Bacău, iar pe 12 ianuarie 1961 suportă rigorile Decretului 410/1959. Între 1961-1972 se stabilește la Roznov împreună cu protosinghelul Nicodim Manea, iar între 1972-1974 este preot slujitor și duhovnic al Mănăstirii Agapia-Neamț. Între 1974-1977 este preot paroh la Măldărești-Protopopiatul Bacău, iar între anii 1975-1979 urmează cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din București. Între 1977-1982 este preot slujitor și duhovnic al Mănăstirii Sihastru – Vrancea, iar între 1982-1987 este Mare Ecleziarh al Mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși. În anul 1987 este numit stareț al Mănăstirii Runc-Bacău, iar în 1991 începe lucrările de construcție la Mănăstirea Ciolpani și întemeiază obștea de călugătițe a acesteia. În anul 1997 organizează și coordonează târnosirea Bisericii „Sfântului Mare Mucenic Emilian de Durostorum” din incinta Mănăstirii Ciolpani, oficiată de IPS Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, pe atunci Episcop al Romanului.

Mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Ioachim la trecerea la cele veşnice a arhimandritului Emilian Panait

Am aflat cu durere despre încetarea din această viață a părintelui Emilian Panait (1929 – 2019), în ziua de duminică, 2 iunie, ora 22:00, la vârsta de 90 de ani. Mutarea sa la ceruri a adus multă întristare obștii Mănăstirii Ciolpani, dar și fiilor și fiicelor duhovnicești pe care i-a îndrumat de-a lungul zecilor de ani cât a slujit în mănăstirile și parohiile unde Dumnezeu i-a rânduit să-și împlinească vocația de părinte spiritual. Părintele Emilian a fost un iubitor de Hristos, trimis ca un apostol, într-un timp și într-un anume loc, să aprindă o lumină într-o lume întunecată, lumină pe care el a întreținut-o, pentru ca vânturile să nu o stingă. El este unul dintre călugării care au suportat consecințele regimului comunist totalitar și se înscrie între cei care nu au apostaziat de la drumul pe care și-l asumaseră prin chemare. Crucile vieții le-a considerat ca fiind puse de Hristos pe umerii săi și le-a purtat cu demnitate și răbdare, fiind un misionar în toată dimensiunea cuvântului. A fost un om al ascultării față de ierarhii care i-au stat în preajmă, un monah de avangardă care a restaurat viața pastoral-misionară și duhovnicească în mai multe parohii și mănăstiri din eparhie, care a adunat în jurul său mulțime de ucenici și prieteni. El a fost Omul Liturghiei pentru că a pus în centrul lucrărilor de orice fel Sfânta Liturghie. Nu a fost un oficiant al Liturghiei, ci un trăitor al ei. Praxis și theosis s-au împletit armonios în lucrarea Părintelui Emilian, care pentru mine a fost nu doar un ctitor de lăcașuri sfinte, ci și un restaurator de suflete. Lucrarea sa duhovnicească, împlinită în mulțimile călugărilor și călugărițelor, cât și în cea a miilor de credincioși care i-au trecut pe sub epitrahil la scaunul spovedaniei, i se va socoti ca dreptate în acordarea mântuirii. Părintele Emilian a știut să fie diferit pentru fiecare și același pentru toți, harismă care se regăsește doar la marii părinți ai Bisericii. În seara zilei de 2 iunie, Hristos Domnul, Cel pe care L-a slujit timp de 90 de ani, i-a chemat smeritul suflet pentru a-l încorona cu diadema împărăției și pentru a-l așeza în ceata prietenilor și casnicilor Săi.

Veșnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

† IOACHIM,
Arhipiscopul Romanului și Bacăului