Pe 10 februarie 2023 se împlinesc 50 de ani de la mutarea în veșnicie a celui mai cunoscut protopsalt nemțean din secolul al XX-lea. Cu acest prilej, cade-se a-i încropi un scurt tablou comemorativ.

Originar din părțile Bacăului, comuna Colonești, părintele Ojog s-a născut în data de 13 noiembrie 1909, la pomenirea Sfântului Ioan Gură de Aur. Nu știm dacă excela prin predică dar, se pare, sfântul proteguitor al zilei sale de naștere i-a rânduit o „voce de aur” pe care și-a pus-o în slujba înfrumusețării vieții liturgice a Bisericii. Părinții săi, Ioan și Maria, și-au botezat copilul cu numele Vasile. Acesta, rămas orfan când nici nu împlinise 15 ani, a hotărât să se călugărească, intrând în obștea Mănăstirii Neamț în primăvara lui 1924. Ca frate de mănăstire a făcut și stagiul militar, la Bacău, ca apoi să se reîntoarcă în obștea Neamului, fiind călugărit la 18 mai 1932 de către Episcopul Nicodim Munteanu, pe atunci stareț al Mănăstirii Neamț. După o săptămână, pe 22 mai, a fost hirotonit diacon, înfrumusețând sfintele slujbe cu vocea sa deosebită. Dragostea pentru muzică a dobândit-o în obștea mănăstirii, unde a și învățat primele noțiuni de psaltichie. Văzând râvna tânărului diacon spre cântare, starețul lavrei, Preasfințitul Nicodim, l-a trimis pe ierodiaconul Victor Ojog să urmeze cursurile Academiei de Muzică Bisericească din București, înființată de Patriarhul Miron Cristea la 5 martie 1928, „absolut necesară pentru reînvierea vechii muzici bisericești”. Între profesorii înaltei instituții muzicale amintim pe Episcopul Tit Simedrea - Liturgică; I. Popescu-Pasărea - Muzică psaltică; Gheorghe Cucu - Armonie, Contrapunct, Compoziție corală şi Dirijat; Ioan D. Chirescu - Muzică psaltică și Solfegiu. Între primele serii de absolvenți, amintim pe: Gh. Comișel, Anton Uncu, Jean Bănescu, Victor Ojog, Kiril Popescu și alții.

Întors în obștea Neamțului, Nicodim Munteanu, între timp ales Mitropolit al Moldovei, l-a hirotonit ieromonah, în 23 mai 1939, iar după un an, pe 18 iulie, aceleași arhiereu, devenit al doilea Patriarh al României, l-a hirotesit protosinghel. Hirotesia întru arhimandrit a avut loc la Praznicul Adormirii Maicii Domnului din anul 1945, fiind săvârșită de Patriarhul Nicodim, aflat atunci la Neamț, mănăstirea sa de suflet. După un an, în 1946, Patriarhul Nicodim l-a numit pe Arhimandritul Victor Ojog consilier în Comitetul de administrație al Mănăstirii Neamț, după ce împlinise și alte ascultări deosebit de importante: mare eclesiarh și egumen. Concomitent cu ascultările de la mănăstire, arhimandritul Victor Ojog a trudit și ca profesor de Muzică Psaltică la Seminarul Teologic din proximitatea Mănăstirii Neamț, aducându-și obolul la formarea multor generații de preoți și cântăreți bisericești. Ca profesor, părintele Ojog a alcătuit un Anastasimatar despre care el însuși spunea că a fost prelucrat după Dimitrie Suceveanu (1943), antologie de cântări folosită și astăzi de bunii cunoscători ai muzicii psaltice. Am cunoscut personal pe câțiva din elevii săi, între care ierodiaconul Victorin Moraru de la Schitul Vovidenia, care a studiat muzica în perioada anilor 1950- 1954, la rându-i un bun cunoscător al notației psaltice. Venerabilul părinte profesor universitar dr. Mihai Vizitiu din Târgu Neamț, care în anii de seminar a învățat Muzica Psaltică cu Arhimandritul Victor Ojog, depune mărturie și astăzi despre alesele calități vocale și didactice ale remarcabilului său profesor, neuitând nicicând timbrul vocii sale deosebite, alături de alți mari protopsalți ai Lavrei nemțene din vremea anilor 1950 ca Neofit Lăzărică sau Emilian Merlescu.

Începând cu 1956, viața părintelui Ojog a început o mare și grea „Golgotă”. Organele de Securitate l-au acuzat de legionarism și luptă împotriva noului regim politic instaurat în țară. Din rapoartele Biroului de Securitate din Târgu Neamț aflăm acuzațiile aduse: în anii 1939-1940 a organizat cluburi legionare în mănăstire, iar după instaurarea regimului comunist asculta posturi de radio reacționare, difuzând prin mănăstire și pe la Seminar informații potrivnice conducerii țării”. Inițial, a fost transferat slujitor și duhovnic la Mănăstirea Almaș iar apoi, pe la finele lui 1959, a fost dus la Mănăstirea Moldovița. În urma decretului 410 din octombrie 1959 a fost exclus din monahism, fără dreptul de a mai sluji cele sfinte.

În acest fel, profesorul și arhimandritul Victor Ojog a fost îndepărtat din viața monahală. Retras în orașul de sub poalele Pietricăi, s-a angajat taxator pe autobuz la I.R.T.A. Piatra Neamț. Nu a putut sta departe de Biserică și de frumusețea cântărilor liturgice. Prin bunăvoința preoților de la biserica Valea Viei, pribeagul monah a încropit un cor și cânta la strană, mângâindu-și astfel suferința de fi „exilat” în „țara Babilonului”, departe de „Sionul său duhovnicesc”, marea Lavră a Neamțului. Mai multe detalii despre anii tulburi de la jumătatea secolului al XX-lea, când regimul comunist ateu își înfigea otrăvitele rădăcini în istoria neamului nostru românesc, perioadă în care monahii nemțeni au avut mult de pătimit, aflăm din ampla lucrare de doctorat a actualului stareț al Lavrei Neamțului, părintele arhimandrit Benedict Sauciuc, intitulată „Mănăstirea Neamț, vatră de spiritualitate și cultură românească”, publicată nu demult la Editura Doxologia, în două volume: vol. I (1947-1989) și vol. II ( 1990-2017).

Revenind la pătimirile părintelui Ojog pricinuite de regimul totalitarist ateu, cei ce l-au cunoscut și apreciat ca un monah râvnitor și foarte tonic au remarcat că suferința sufletească pricinuită de îndepărtarea din cinul monahal i-a șubrezit sănătatea, ajungând diabetic. A continuat să muncească pentru a-și câștiga pâinea de toate zilele, fiind internat în spital deseori pentru a i se ameliora gravele complicații ale bolii. Nu cu mult timp înainte de obștescul sfârșit, medicii i-au amputat piciorul stâng, încercând să împiedice răspândirea cangrenei ce se instalase din pricina fluxului slab de sânge care i-a afectat circulația periferică.

Măcinat de boală și de suferința cumplitei înstrăinări, pe la începutul anului 1973 a făcut un drum până la Centrul Eparhial din Iași, unde a fost primit în audiență de arhimandritul Adrian Hrițcu, pe atunci Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Iașilor și viitor arhiereu pentru românii din Franța, și el tot cu metanie din Neamț, care a stăruit pe lângă Mitropolitul Iustin Moisescu spre a-l reprimi în obștea nemțeană. Bucuros că chiriarhul dăduse încuviințare pentru aceasta, părintele Victor a mers la Bacău, la una dintre surorile lui, probabil pentru a-și lua rămas bun, urmând apoi să se îndrepte către locul mult dorit. Boala nu a îngăduit împlinirea visului său căci, în drum spre Bacău a decedat, la data de 10 februarie, având împliniți 64 de ani. Respectându-i-se dorința, a fost adus în sicriu „ acasă” la Neamț, fiind așezat în biserica unde a psalmodiat și liturghisit cu atâta dragoste în tinerețile sale. Slujba înmormântării a fost oficiată de viitorul arhiepiscop al Buzăului și Vrancei, arhimandritul Epifanie Norocel, starețul de atunci al Mănăstirii Neamț, înconjurat de soborul chinoviei.

Se împlinesc, iată, 50 de ani de la mutarea în Veșnicie a marelui protopsalt, compozitor, profesor, Arhimandrit Victor Ojog. Se spune în popor că profesorii nu mor niciodată, ci „trăiesc” prin învățăceii săi sau prin cărțile pe care le-au scris. Mult încercatul părinte Victor Ojog, deși plecat din această viață, continuă să fie prezent în contemporaneitate prin cei ce l-au cunoscut și l-au avut profesor, prin amintirile frumoase așternute spre neuitare de cei l-au cunoscut și prețuit, dar și prin frumusețea cântărilor compuse ori aranjate de el, care încă se mai aud psalmodiate și astăzi prin biserici.