Unii oameni îşi ascund slăbiciunile de cei care-i iubesc, ca să nu fie dispreţuiţi, şi se ascund pe sine de cei care-i laudă, ca să nu fie dojeniţi. De două ori greşesc. Mai întâi, pentru că nu ştiu că dacă şi-ar descoperi slăbiciunile, cei care-i iubesc şi-i laudă nu i-ar iubi şi nu i-ar lăuda mai puţin. Dar dacă află aceştia singuri de slăbiciunile lor, vor veni negreşit dispreţul şi batjocura, de care se tem atât de mult. Apoi, pentru că uită că un Ochi vede tot, ştie tot şi vădeşte tot.

Mai bine este, aşadar, să-şi descopere ei înşişi slăbiciunile mai devreme, decât să le lase, să crească şi să se descopere ele singure mai târziu – căci ruşinea se rabdă mai uşor la tinereţe, decât la bătrâneţe.

(Sfântul Nicolae Velimirovici Episcopul Ohridei și Jicei, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București,  2009, p. 29)