Aşezământ social-filantropic închinat Sfintei Parascheva, în parohia Boteşti
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a sfinţit ieri Aşezământul social-filantropic „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ şi clopotniţa aflate în parohia „Sfântul Gheorghe“ Boteşti - Ungureni, Protopopiatul Bacău, judeţul Bacău.
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a sfinţit ieri Aşezământul social-filantropic „Sfânta Cuvioasă Parascheva“ şi clopotniţa aflate în parohia „Sfântul Gheorghe“ Boteşti - Ungureni, Protopopiatul Bacău, judeţul Bacău. Preasfinţia Sa a oficiat apoi Sfânta Liturghie şi a adresat celor prezenţi un cuvânt de învăţătură în care a vorbit despre semnificaţiile Evangheliei din Duminica a XXIII-a după Rusalii. „Numeroşi copii au primit în cadrul Sfintei Liturghii Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos. Pentru osteneala depusă, părintele paroh Ciprian Bertea a primit rangul de iconom. Au participat peste 400 de credincioşi, dar şi autorităţi locale“, a relatat arhid. Ciprian Ioan Ignat, secretar eparhial al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului. Lucrările de construcţie ale aşezământului social-filantropic din parohia Boteşti - Ungureni au început în anul 2009, prin contribuţia credincioşilor şi a autorităţilor locale. Prin implicarea profesorilor din comuna Ungureni va fi implementat programul „Şcoală după şcoală“. Clopotniţa parohiei Boteşti, care a fost sfinţită ieri de PS Ioachim Băcăuanul, a fost ridicată în apropierea bisericii. Această lucrare era necesară întrucât turla străvechiului lăcaş de închinăciune nu mai poate prelua greutatea celor două clopote cu o greutate considerabilă. (C. Ciofu)