- Dacă tot am vorbit de bătrâni, ASCOR Bucureşti mer­ge în fiecare sâmbătă la un azil de bătrâni şi la un cămin de copii. Ce sfaturi practice ne puteţi da?

- Săptămâna începe cu duminică şi se continuă cu luni, marţi, miercuri, joi, vineri. Creştinism de o zi n-am văzut nicăieri. Concentraţi-vă pe un număr mai mic de oameni în mai multe zile decât pe un număr mare de oameni într-o singură zi. Şi, în general, înfiaţi-vă bătrâni. Noi, la Facultatea din Sibiu, am făcut exerciţiul acesta — studenţi de-ai noştri au înfiat bătrâni. Nu cu forme legale, că nimeni nu-i tâmpit - aţi înţeles bine ce-am vrut să zic. S-au dus, au sunat, Sărut mâna! Sunt Ionică. Aveţi nevoie de ceva?! Prima dată, bătrânii au rămas cu gura căscată. Ce le dădea un pic un alt aspect era faptul că se recomandau a fi din partea ASCOR-ului sau a Teologiei. Când spui teolog, spui totuşi un om de încredere.

Eu rămân foarte apreciativ la metoda Maicii Tereza de Calcutta, care, la un moment dat, voia să construiască o leprozerie. Tovarăşii de la poliţia locală vin şi-i spun: Domnişoaro, nu-ţi dăm voie! Că e mulţi leproşi şi nu pu­tem să facem faţă! Ce, eşti tâmpită? Cum să-i vindeci? Că la un milion de locuitori, 100.000 aveau lepră. Şi Maica îl întreabă hâtru: Mata, când începi să numeri un milion, de unde începi să numeri? De la unu!

Deci, în Sibiu, noi aşa am rezolvat situaţia. Nu spun că e bine, nu spun că e rău, spun că este. Sigur că ies şicane, se mai ceartă, na, şi copilul cu mama — e inerent unei relaţii umane, plus că oamenii în vârstă sunt oameni dificili. Nu e uşor să îmbătrâneşti şi să te apropii de moarte în timp ce celălalt îţi zâmbeşte cu toţi dinţii, că tocmai s-a sărutat cu mân­dra la colţ! E greu, sunt anumite praguri greu de trecut, dar ele pot fi trecute prin exerciţiu, prin răbdare. Eu nu cred în studentul creştin care nu se pregăteşte să rămână creştin. Că voi gătaţi şcoala şi vă înturnaţi în satul natal profesor de matematică, să spunem. N-o să vă mai faceţi cruce, n-o să vă mai spuneţi rugăciunea cu copiii doar pentru că nu mai sunteţi în acelaşi mediu?

Motto-ul formării duhovniceşti la Sibiu este: Cine se pregăteşte, este deja. Ca să te pregăteşti să rămâi creştin, tre­buie să fii creştin. Nu poţi să zici, ştiţi, ca ăştia - studenţii noştri teologi — care, din când în când, mai pipă şi ei şi-mi spun: Ştiţi, părinte, eu fumez numai aşa, că după aia mă las. Şi-am zis: Du-te, bă, de aci, la ăla de ţi-o dat gândul. Nărodule, cine se pregăteşte este deja! Nu poţi fi în afara calităţilor tale de creştin, aşa că încercaţi să umpleţi şi celelalte zile, chiar preocupându-vă cum să organizaţi ziua de sâmbătă... Dar daţi mai mult timp oamenilor ăstora. Câţi membri activi sunteţi în ASCOR? 100? 99! Fixati-vă la numărul de oameni câte o Psaltire pe săptămână să o citiţi pentru cei pe care îi aveţi în grijă... Rugaţi-vă în continuu, daţi drumul la o Psaltire comună, daţi drumul la o participare la Liturghie. Unul dintre voi, în fiecare zi, să meargă la Liturghie ducând pe pomelnic bătrânii pe care îi îngrijiţi, împărţiţi-vă! Să ştiţi că asta e muncă de echipă - numai în România se credea că asistenţa socială e un camion care se parchează plin cu bani în curţile parohiilor, când, de fapt, asistenţa socială e o muncă extrem de dificilă şi extrem de în echipă. Foarte în echipă! Cea mai în echipă dintre mun­ci! Nici la fotbal nu joacă ăştia aşa în echipă cum ar trebui să se joace în asistenţa socială.

(Preot Conf. Dr. Constantin Necula, Creștinism de vacanță, Editura Agnos, Sibiu, 2011, pp. 64-6)