Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” - Hârja, alături de persoanele vârstince
De la sfârșitul lunii martie 2020, Asociația „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” - Hârja se implică în proiectul județean „Sprijinirea persoanelor vârstnice din județul Bacău, ca urmare a răspîndirii COVID-19”.
Astfel a venit în sprijinul a sute de vulnerabile de vârsta a treia. În contextul îmbolnăvirii populației cu noul coronavirus asociația a întreprins multe activități de asistență socială și socio-medicală cu scopul limitării răspândirii pandemiei cu coronavirus și susținerea persoanelor vulnerabile în această perioadă și nu numai. La nivelul instituției s-au înregistrat 927 de solicitări prin intermediul call center-ului Sectorului Eparhial de Asistență Socială și Medicală, telefoanelor de urgență ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bacău, email-ului sau adresate la primăria de care aparține instituția, cu ajutorul a zece voluntari. Raportul financiar este constituit din alocarea sumei de 45.519 lei pentru următoarele secțiuni: hrană caldă, pachete alimentare, cumpărături de primă necesitate, servicii medicale și donații aparatură medicală. Toți cei interesați să sprijine acțiunile de asistență socială și socio-medicale ale asociației sunt rugați să apeleze numărul 0749.666.581, iar voluntarii se pot înscrie în programele de intervenție socio-medicală ale asociație la adresa de mail voluntariarb@gmail.com.