O doamnă bogată avea un singur fiu. Îşi iubea copilul cu toată puterea, dar în inima ei dragoste şi milă pentru alţii nu mai încăpea. Nici un nevoiaş nu plecase vreodată cu ceva în mână de la casa ei.

Un cerşetor venea adesea pe la poarta doamnei şi, deşi ştia că nu va primi nimic, întindea mâna, cerând aşa:

„Cine dă, lui îşi dă; cine face bine, lui îşi face!”

Cuvintele acestea o supărau rău pe doamnă şi, ca să nu-l mai audă, s-a hotărât să scape de el. A făcut o pâine mare şi frumoasă în care a pus otravă. Când a venit bătrânul, i-a dat-o întreagă.

Luând-o şi punând-o în traista lui peticită, a mulţumit spunând:

„Cine dă, lui îşi dă; cine face bine, lui îşi face!”

A doua zi, băiatul doamnei a plecat la vânătoare prin pădurea din apropiere oraşului. Pe la orele două după masă, s-a pornit o furtună grozavă, însoţită de o grindină puternică. Se îndoiau copacii şi frunzele sfâşiate de greutatea gheţii erau purtate în toate părţile. Să meargă înainte tânărul domn, nu mai era chip. Ştiind că la marginea pădurii se afla coliba locuită de bătrânul cerşetor, s-a gândit să se adăpostească acolo. La bătaia grăbită în uşă, a deschis bătrânul, poftind pe singurul scaun ce-l avea pe drumeţul ud până la piele.

Cu crengile strânse înainte de cerşetor, a aprins focul în vatră. Ce bine venită era căldura binefăcătoare după picăturile dese şi reci de ploaie! Tânărul s-a aşezat lângă foc, întorcându-se când pe o parte, când pe alta, pentru a-şi usca hainele. Era mult de când plecase de acasă! Furtuna nu mai înceta. Foamea îl necăjea din ce în ce mai tare şi-n tolbă nu avea nimic de mâncare, căci nu reuşise să vâneze nimic. Ghicind frământarea domnului, bătrânul cerşetor a scos dintre bucăţile de pâine din traistă, primite din mâini miloase, pâinea cea rumenă şi întinzând-o oaspetelui lui, i-a spus:

„Pofteşte şi-ţi potoleşte foamea. Trăiesc din mila altora. E tot ce am mai bun.”

Vânătorul a mâncat cu poftă, dar nu după mult timp i s-a făcut rău şi a murit.

Poliţia şi doctorii au cercetat cauza morţii şi au găsit că pâinea a fost otrăvită. Luat din scurt, cerşetorul a arătat pe doamna de unde o primise.

Zdrobită de durere, nemângâiata mamă şi-a mărturisit fapta. Acum a înţeles cuvintele moşului: „Cine dă, lui îşi dă”, dar era prea târziu. Plătea greşeala aceasta, chiar cu viaţa fiului ei.

(Flori în calea tineretului, Ed. Sf. Mina, Iași, 2008, p. 17)