Atelier de pictură în Parohia Valea Şoşii

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Atelier de pictură în Parohia Valea Şoşii

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în Parohia Valea Şoşii, Protopopiatul Moineşti, s-a desfăşurat sâmbătă, 25 februarie 2017, o activitate a Cercului de pictură „Sfântul Nectarie“. 

Mai întâi copiii cu vârste între 6 şi 15 ani au participat la o cateheză despre sfintele icoane, învăţând despre compoziţia icoanei şi modul de realizare al acesteia. Ajutaţi de doamnele din Comitetul parohial, micii pictori au început să zugrăvească chipul sfinţilor, cu bucurie şi nerăbdare. Icoanele realizate de copii vor fi prezentate într-o expoziţie în Duminica Ortodoxiei, după Sfânta Liturghie. „Am desfăşurat această activitate de pictură de icoane pentru ca micii creştini să experimenteze emoţiile şi frumuseţea etapelor realizării acesteia“, a precizat preotul paroh Ovidiu Hereş. Cele mai reuşite icoane vor participa la Concursul Naţional de Creaţie „Icoana şi Şcoala mărturisirii“, organizat în parohiile din Patriarhia Română, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. 

Citește despre: