Atelierul „Inteligenţa spirituală” în Parohia Lazaret
Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, în aşezământul social-filantropic al Parohiei Ortodoxe Lazaret din Bacău a avut loc sâmbătă, 21 iulie 2018, un atelier de lucru.
Tema „Inteligenţa spirituală” a fost susţinută de către de pr. lect. dr. Sorin Adrian Mihalache, cadru didactic în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi. „Inteligenţa spirituală poate fi dezvoltată, întrucât creierul se poate transforma prin atenţie voluntară, prin repetiţie şi prin ritmicitate. Iar dacă se schimbă creierul, se schimbă şi inima, după cum mărturiseşte teologia creştină. Aceasta afirmă că nu se întâmplă nimic în sufletul omului fără ca acest lucru să nu aibă repercusiuni în trup. Nu se întâmplă nimic în trup fără ca acest lucru să aibă repercusiuni în suflet. Oamenii care participă intens la o experinţă religioasă au o stare de tonus crescută din punct de vedere neuronal, iar acest lucru duce la sănătatea funcţiei cognitive până la adânci bătrâneţi”, a remarcat pr. lect. dr. Sorin Adrian Mihalache, care a mai explicat participanţilor deosebirea dintre inteligenţa spirituală şi alte tipuri de inteligenţă.