Care trebuie să fie atitudinea credincioșilor față de monahi atunci când vin la mănăstire? De asemeni, cum trebuie să se comporte monahii față de mirenii care se închină în mănăstire?

Mirenii trebuie să-i cinstească pe călugări cu orice chip, pentru că sunt persoane dăruite, binecuvântate, iar călugării trebuie să-i bucure pe oamenii aceștia, să-i sfătuiască să-și țină credința. Și unii și alții să nu vorbească de rău, găsind defecte colo și colo. Călugării nu sunt desăvârșiți, sunt în devenire, sunt în formare, dar stau acolo, cum zic unii Sfinți Părinți, mari trăitori: „Să mănânce când le e foame, să doarmă când le e somn, numai să stea acolo!”. Pentru că numai statul acolo este deja o nevoință. Deja el se numește călugăr. Aceștia nu pot fi numiți călugări proști, ci mai puțin nevoitori. Dar la toată lumea i se cere un lucru categoric: să nu vorbească de rău, pentru că această nevoință este mai mare decât canonul, metaniile și toate celelalte. Nu vorbi pe fratele tău de rău, pentru că criteriul de judecată va fi iubirea. Când vorbești de rău te încadrezi la crimă. Deci, unele din marile nevoințe călugărești sunt: statornicia și a nu vorbi de rău.

Dacă vin mirenii, să ne bucurăm, că se folosesc și ei și, dacă se poate, să se folosească mai mult de mișcarea ta, decât de vorbele tale. Pentru că nu a zice, ci a mișca, înseamnă a ajunge. Să se folosească de felul de a fi al monahilor. „Fraților, nu vreau să pierd timpul cu voi. Bine ați venit la noi! Folosiți-vă, este slujbă! Bucurați-vă! Și iertați-mă, căci sunt în ascultare!”

(Ne vorbește Părintele Arsenie, ed. a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, p. 27)