Au debutat zilele parohiei Parohia „Gara Veche” din Piatra-Neamț
Parohia „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” - Gara Veche din Piatra-Neamţ a organizat duminică, 19 mai 2019, cea de a patra ediţie a Seratei Muzicale, un eveniment tradiţional specific hramului acestei comunităţi.
Programul seratei a debutat cu un cuvânt de bun venit și de prezentare a evenimentului din partea părintelui paroh Valentin Tofan, protopopul de Piatra-Neamț.
Au interpretat cântări religioase și patriotice Corul „Glasul Bisericii” al preoţilor din Protopopiatul Piatra-Neamţ, dirijat de pr. Robert Gavriloaia de la Parohia Plopușor, Corala „Camena” a preoteselor din Protopopiat, dirijată de Elena Amariei şi Corul „Evanghelismos” de la Parohia Mărăţei II din Piatra-Neamț, alcătuit din absolvenţi de teologie ortodoxă, conservator sau şcoli de muzică, dirijat de domnul Ciprian Ceai.
La final, Părintele protopop Valentin Tofan ne-a mărturisit: „Serata muzicală este o întâlnire de suflet pe care o propunem tuturor prietenilor şi iubitorilor de frumos. Aş putea spune că e un preambul la partea liturgică a sărbătorii Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, care ne reuneşte în slujirea vecerniei unită cu litia şi în Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, pe care le săvârşim în sobor în fiecare an. Suntem recunoscători celor prezenţi, membrilor corurilor care s-au ostenit să ne încânte şi aducem slavă Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le primim în fiecare clipă”.