Avem ce învăța de la flori...

Cuvinte duhovnicești

Avem ce învăța de la flori...

Priveşti la cei ce se disting prin frumuseţea chipului? Şi aceasta este o floare care se ofileşte în aceeaşi zi şi se întoarce la starea dinainte a urâţeniei.

Priveşti la tinereţea care se arată în toată splendoarea? Aceasta este o floare de la care nu trebuie să aştepţi nimic în afară de faptul că îi este dat să se ofilească repede! Priveşti la cei ce se disting prin frumuseţea chipului? Şi aceasta este o floare care se ofileşte în aceeaşi zi şi se întoarce la starea dinainte a urâţeniei. Priveşti la omul cu trup viguros, puternic, sănătos? Iarăşi spun că acesta este o floare care, din pricina unor întâmplări neînsemnate, îşi pierde imediat şi puterile, şi vioiciunea şi sănătatea. Priveşti la bogăţie şi la lux? Toate acestea sunt o floare care poate pieri într-o singură noapte, după cuvântul Domnului: „Nebune! În această noapte voi cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi?” (Luca 12, 20) Priveşti la distinsa slavă omenească? Şi ea este o floare, după cuvântul Apostolului: „Pentru că tot trupul este ca iarba, şi toată slava lui ca floarea ierbii: uscatu-s-a iarba şi floarea a căzut” (1 Petru 1, 24); moare omul şi slava lui a pierit... Când el va muri, atunci va lăsa totul şi slava lui nu va merge cu el!...

(Sfântul Dimitrie al RostovuluiViața și omiliile, Editura Egumenița, Alexandria, p. 41)

Citește despre: