… Așa este și la ispite: de le va suferi cineva cu răbdare și smerenie, le trece fără stricăciune, iar de se vor împotrivi și tulbura, găsind pricină la orice și pe sine se tulbură, și ispita o adaugă. Și în loc să se folosească, mai mult se păgubesc: că ispitele mult folosesc pe cei ce le îndură fără tulburare. Chiar dacă am fi supărați de vreo patimă, tot nu trebuie să ne tulburăm, că cine se tulbură de supărarea patimii, nu o pătimește din altceva decât din nebunie și mândrie; pentru că nu-și cunoaște starea sa și nici nu vrea să se ostenească, precum zic Părinții. Iar pricina că nu sporim aceasta este: că nu ne știm puterile noastre, nici nu avem răbdare la ceea ce începem, ci fără osteneală vrem să câștigăm faptele bune. Dar pentru ce te tulburi, o, păcătosule, fiind supărat de păcat? Pentru ce te sperii? Dacă l-ai făcut, îl ai, pentru aceea te tulbură; arvuna păcatului o ai în tine, de ce zici: la ce mă supără? Decât să cârtești, mai bine rabdă, nevoiește-te, roagă-te lui Dumnezeu ca să te izbăvească. Fraților, nu este cu putință să nu aibă scarab păcatului cel ce îl face. Și Avva Sisoe a zis: „Lucrurile păcatului avându-le întru noi, păcatul nu se depărtează"; dă-i arvuna ce ai luat-o și așa o să scapi. Lucrurile păcatului nu sunt altceva decât pricinile care îndeamnă spre păcătuire. Iar arvună - unirea cu dulceața păcatului. Deci, atâta vreme cât nu ne vom izbăvi de acestea, e cu neputință a nu fi robiți de gânduri rele, care ne silesc să facem păcatul și nevrând noi, fiindcă de la început, de voie, ne-am dat în mâinile lor. […]