Părinte, din discuţiile pe care le-aţi avut cu mirenii care v-au cercetat aici, la mănăstire, care credeţi că sunt principalele probleme cu care se confruntă familia creştină în ziua de azi? Şi care ar fi mijloacele de a face faţă acestor probleme?

Prea multe nu prea ştiu. Sunt aici mulţi care-s veniţi din ţară, din România, muncitori care muncesc pe aici. Unii găsesc de lucru, unii găsesc chiar cu un preţ mai puţin... Şi din câte am auzit de la dânşii, problemele care sunt în ţară sunt sărăcia, beţia, or mai fi şi altele, poate, dar asta ştiu eu.

Şi cum s-ar putea face faţă acestor probleme, cum ar putea fi depăşite?

Ei, păi... beţia... prin a nu bea.... Ar fi cel mai bine. Eu nu pot, sau nu ştiu cum... Ar fi mai multe de vorbit. Sărăcia... zic şi mă gândesc că la sărăcie trebuie oarecum muncă... Şi la beţie, trebuie să vorbească cu preotul. Să se ducă la mărturisit, să se mărturisească, să primească un canon şi după asta, încet-încet, se poate lăsa şi de beţie.

În unele sate se duceau la preot şi îi cereau să-i lege, sau puneau jurământ că un an nu beau, sau aşa ceva. E bine?

Nu-i bine. Păi, el dacă are de băut, bea... Tocmai, îşi pune jurământ, şi apoi îl calcă şi... Totuşi, totuşi, să se abţină el. Să ia hotărâre. Să se gândească că îşi cheltuieşte şi banii, că, pentru a bea, îi trebuie bani, şi îşi nenoroceşte şi familia. Câte s-au auzit şi câte s-au întâmplat: îşi bate femeia acasă, copiii fug şi sunt speriaţi, şi, din beţie, câte nu s-au întâmplat... Aşa că, trebuie să se gândească şi el că e om, are minte, poate judeca.

Un părinte mi-a spus că Sfântul Ioan Gură de Aur ar zice undeva că mulţi oameni s-au înecat pe mare, dar şi mai mulţi într-un biet pahar.

Vă spun că nu-i vinovat vinul, că e pentru întărire. Iei un pahar, e pentru întărire, pentru un bătrân sau pentru oricine e obosit, un pahar, două, acolo. Dar e rea beţia, necumpătarea, asta e rea.

Şi cu sărăcia? Cu sărăcia se confruntă din ce în ce mai mulţi oameni. Cum trebuie purtată crucea sărăciei?

Hm... asta ar fi o cruce?! Bine spus, e o cruce, şi aşa este: trebuie să ducem o cruce a sărăciei. Dar mă gândesc: în vremurile din urmă, în comunism – spunea cineva – i-au învăţat pe oameni să fie leneşi şi să fure. Asta i-au învăţat comuniştii şi timpurile. Asta i-au învăţat. N-a mai avut el, omul, gospodăria lui, să muncească şi noaptea pentru copii sau ce-i trebuia. Gata, au trecut ca la normă, toate... când se întorceau de la lucru, mai furau de pe ici, de pe colo, s-au învăţat... Aşa a fost cu asta. Acum, nu mai ştiu cum e. 

(Ne vorbesc părinţi athoniţi, Avva Dionisie de la Colciu, Avva Iulian de la Prodromu, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003)