O lume plină de informație. O lume în care informația încearcă să-ți înlocuiască gândirea proprie. O lume în care suntem controlați prin ceea ce ni se spune sau ni se arată.

Nu demult, oamenii erau stăpâniți pentru că nu știau prea multe. Învățătura era foarte costisitoare și disponibilă doar celor înstăriți. Femeile mult prea rar ajungeau să poată să citească și erau ținute doar la cratiță. Azi ne batem joc de învățătură pentru că este accesibilă, pentru că a devenit ceva comun. Permitem unor impostori să primească titluri de doctori, de profesori, de ingineri pentru că de multe ori am făcut și noi ce am putut ca să obținem o bucată de carton care să dea o mai mare însemnătate numelui pe care-l purtăm. Și pentru că ce sameni aceea culegi, prefăcuta învățătură ajunge să-și bată joc de noi.

Nu mă uit la televizor, nu ascult radioul, nu citesc ziare și totuși, ajung să trec în revistă zilnic între 500 și 1000 de emailuri, articole, știri, texte și fotografii.

Eu cred că citirea fotografică, citirea în diagonală sau, la o adică, chiar cititul pe sărite, fac parte dintre aptitudinile necesare pentru supraviețuire în această eră a informației.

Citirea rapidă nu se poate aplica la orice fel de text, la orice fel de scriere. Îmi amintesc de prima mea întâlnire cu Filocalia. Atunci am învățat care este deosebirea între lecturi „ușoare“ și a citi scrieri foarte compacte, „grele“. În general, se scrie mult, inclusiv în limba română după o modă pe care am întâlnit-o dusă la extrem la mulți dintre scriitori americani. Este vorba despre genul clasic de barbologie, pe care unii profesori au încercat să mi-l impună ca stil de exprimare, fără succes aș spune eu. Sau cel puțin sper că nu au avut succes cu asta pentru că se pare că mai continui să mă exprim destul de compact.

Dacă prezinți o idee principală cu 2-3 idei secundare în 40-50-100 de pagini probabil că ai reușit să scrii o carte pe care o voi citi în maxim 15 minute. Și, din păcate, se scrie mult în acest fel. Dacă ai scris un articol de 5000 de cuvinte și tot ce ai spus în el poate fi cuprins într-un titlu sau o sintagmă de 10-15 cuvinte, probabil îl voi citi în maxim 30 de secunde. Am folosit aici cuvântul „citit“ în sens larg, pentru că nu cred că merită să irosesc timpul pentru a citi în mod real ceva ce nu conține efortul de a „scrie“ la modul real.

Discutam zilele trecute cu cineva care îmi spunea că simte nevoia să simtă și să inhaleze fiecare cuvânt atunci când citește. Și sunt de acord cu respectiva persoană, atâta vreme cât rămân la câteva, foarte puține, cărți. Biblia, Filocalia și Patericul. Cu cât merg mai mult spre zona de știri și noutăți, și prin natura ascultării pe care o am trebuie să fiu la curent cu multe noutăți în special din domeniul tehnic, stilul meu de citire devine tot mai superficial. Așa cum spuneam, consider asta ca pe o pavăză pe care orice om bombardat de informație ar trebui să și-o pună pentru a nu ajunge să înnebunească.

Așa cum fast-food-urile ne duc spre obezitate corporală, tonele de informație aruncată spre noi în diverse forme sunt făcute să ne ducă la obezitate informațională. Știm foarte bine că un om obez se mișcă greu, și are de asemenea multe alte probleme pe care nu le-ar avea dacă ar putea renunța la câteva kilograme. La fel, atunci când devenim supraponderali sau obezi din punct de vedere informațional, mintea nu ne mai ascultă așa cum ne-am dori să o facă. Ce e de făcut?

Conștientizarea consumului de informație este unul dintre primii pași pe care-i putem face. Să procesăm în mod conștient informația care ne asaltează, să nu ne lăsăm luați de val și stăpâniți de ea și prin ea.

Pentru că multă informație vine pe cale vizuală și multă este sub formă de reclamă, renunțarea la televizor ar fi un prim pas. Sper să nu mă bată prietenii pe care-i am și care lucrează la TVR sau prin alte televiziuni, dar vorbim de sănătatea oamenilor. Știu, unii argumentează cu „da, dar eu mă uit la Trinitas TV“. Trinitas TV și Radio Trinitas nu au fost făcut ca să vă lege de televizor sau de aparatul de radio ci ca să ajute lumea să înțeleagă că mai există și altceva. Renunțarea la ziare într-o măsură mai mică sau mai mare ar putea din nou să ne ajute să ajungem la o oarecare siluetă informațională. Și nu renunțăm la acestea pentru că „oricum le găsim pe net“. Nici măcar acest portal, pentru care este scris acest articol, Portalul Doxologia, nu a fost făcut ca să țină lumea cu ochii lipiți de monitor ci ca să-i ajute pe cei care riscă să trăiască mai mult virtual decât în realitate să revină înapoi între noi.

Nu putem renunța complet la informare și la informație cu excepția cazului în care ne dorim pustia. Totuși să ținem cont de faptul că pustia nu este lipsită de riscuri, mai ales pentru cei care se cred pregătiți, nefiind. Un minim de atenție însă se cere pentru fiecare dintre noi în a tria ce merită și ce nu merită să primească parte din timpul nostru, în special când este vorba despre timpul de citire.