În ziua cea mai de pe urmă a lui August, în vremea binecredincioşilor împăraţi Mihail şi Teodora, a fost în Ţarigrad un patrichiu, cu numele Antonie, care avea în casa lui o biserică frumoasă şi slăvită, zidită întru slava Preasfintei Născătoare de Dumnezeu într-un loc ce se zice Neoriu. Pe care biserică, împăraţii cei mai dinainte fiind luptători de icoane, au dezgolit-o de toată bunăcuviinţa şi podoaba, după cum au făcut şi la celelalte biserici: au scos toate icoanele, şi numai cruci închipuiau pe ziduri şi pe lemne, şi li se închinau. Dar când a strălucit din nou dreapta credinţă, iarăşi a împobobit patrichiul biserica aceea cu aur şi cu icoane şi dedesubtul ei a zidit o mică baie spre mângâierea trupească.

Deci, cât a trăit evlaviosul acesta patrichiu, purta grijă de biserica aceea şi cheltuia ori la ce avea de trebuinţă. Şi aşa sus se săvârşea preamărirea lui Dumnezeu totdeauna, iar dedesubt în baia aceea se făceau minuni de la darul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile pururea Fecioarei Maria, şi mulţi bolnavi ce se chinuiau de feluri de boale se vindecau. Iară după ce a răposat Antonie patrichiul, a rămas baia fără de purtare de grijă, pentru că nu aveau de cheltuială nepoţii lui ca să aducă apă cu îndestulare, şi au luat unii multe din marmurile ei.

Iar biserica a rămas la un preot evlavios, care slujea cu toată osârdia săptămâna lui, pentru că făcea multe minuni Preasfânta, şi avea norodul la acela evlavie, dându-i cele ce îi erau spre trebuinţă.

Iar după o vreme, vrând împăratul Romano ca să zidească în palatul lui o casă frumoasă, căuta marmuri şi i s-a spus că în baia cea zisă mai sus sunt marmuri prea frumoase, după cum le poftea. Deci cugetă să strice baia ca să le ia, dar Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care locuia în biserica aceea n-a trecut cu vederea, nici a lăsat să-i surpe casa ei, ci s-a arătat noaptea în vedenie lui Nestor (care era zidar, şi îi dăduse împăratul voie să strice baia), şi îi zise lui: „Păzeşte-te, să nu îndrăzneşti ca să scoţi vreo piatră din casa mea cea din Neoriu. Iar dacă vei îndrăzni vei lua o mare pagubă”.

Acestea le-a vestit Nestor împăratului, care ca un evlavios şi îmbunătăţit ce era, a zis acestea: „Nu vreau ca să am judecată şi vrajbă cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, ci mai ales şi casa ei de a doua oară o voi înnoi ori ce o cere de trebuinţă”. Deci a poruncit îndată de a prefăcut baia mai mare, şi venea multă apă, şi se spălau împăraţii într-însa: Romano, Hristofol şi Constantin. Dându-i un hrisov (decret) ca să aibă biserica aceea atâţia galbeni venit fieştecare an din cămările împărăteşti. Deci făcea iarăşi minuni nenumărate Născătoarea de Dumnezeu, după cum şi mai-nainte, dintre care să scriem una spre încredinţarea altora şi spre nemincinoasă adeverire.

O oarecare femeie bogată avea o boală cumplită, căci se umflase tot trupul ei atâta, încât s-au umplut de rane foarte respingătoare şi rău mirositoare şi simţea o durere neasemănată; deci cheltuind la doctori toată avuţia ei, nimic nu s-a folosit. Auzind apoi de minunile pe care le făcea Născătoarea de Dumnezeu în Neoriu, s-a dus acolo şi a rămas mai multe zile, dar nu a vindecat-o, că Domnul voieşte să avem răbdare multă, şi pentru aceea uneori nu ne ascultă îndată când cerem ceva de la el, până s-ar arăta răbdarea şi îngăduirea noastră. Dar după ce a văzut că nu s-a folosit s-a dus la biserica cea din Vlaherne, şi căzând pe pământ se ruga acestea, zicând cu lacrimi: „Miluieşte-mă pe mine, Maica lui Hristos Dumnezeu, că altă nădejde nu am, ticăloasa, numai pe al Tău ajutor, şi către Tine numai am scăpat”. Acestea se rugă de multe ori, şi a noua zi a văzut în vis o femeie încuviinţată şi cinstită, care îi zicea ei: „Ce ai, o femeie, şi nu te linişteşti nicidecum, ci strigi supărându-mă pe mine?”. Iară ea a răspuns: „Ştiu, Stăpâna mea, că pentru păcatele mele mă ispitesc, ci fiindcă pentru noi păcătoşii S-a întrupat din Tine Fiul lui Dumnezeu, şi S-a făcut om, pentru aceasta am alergat către Tine eu nenorocita, ca să mă miluieşti şi să mă vindeci pe mine”. Îi zice ei Stăpâna: „Du-te în casa mea de la Neoriu şi acolo vei afla vindecarea”.

Deci după ce s-a deşteptat bolnava, mulţumind lui Dumnezeu s-a dus iarăşi în biserica cea zisă şi se ruga Fecioarei, ca să împlinească milostivirea ei pe care i-a făgăduit-o. Deci adormind, a văzut, de asemenea, pe Stăpâna cu un bărbat evlavios şi îi zicea lui: „Rupe umflătura bolnavei acesteia”. Iar acela a lovit cu toiagul lui pântecele ei, şi atunci s-a deşteptat femeia, şi a văzut cum că a fost vedenie prea adevărată, că din pântecele ei curgea atâta puroi şi putreziciune rău mirositoare încât toţi s-au minunat.

Deci a intrat în baie şi s-a spălat şi aşa a rămas toată sănătoasă, slăvind şi mulţumind Împărătesei celei atotputernice, pentru ale cărei rugăciuni s-a învrednicit fericirii celei cereşti.