Bazilica de la Niculițel (România, județul Tulcea) Izvoarele hagiografice (Sinaxarul constantinopolitan și Martirologiul hieronymian) amintesc un număr impresionant de creștini martirizați la Noviodunum, iar descoperirea unei bazilici paleocreștine în satul Niculițel, la numai 12 km sud-est de cetate, constituie fundamentul științific al existenței unei vieți religioase organizate în forme creștine încă din sec. III d. Hr. 

Descoperită și cercetată arheologic în cursul anilor 1971-1975, bazilica paleocreștină de la Niculițel apare ca un edificiu rectangular compus din trei nave și un nartex deschis spre o curte interioară asemănătoare atriumului. Absida semicirculară a bazilicii este orientată spre nord-est. Această bazilică, de proporții considerabile (aproximativ 36 m x 14m) era destinată adăpostirii osemintelor unui număr de șase martiri. Situată în mediul rural, într-o așezare romană ale cărei începuturi sunt plasate arheologic în sec. I d. Hr., bazilica de la Niculițel are un pregnant caracter martiric. Sub pavimentul altarului se află cripta - martyrium de formă cubică și plan trapezoidal, acoperită de o cupolă emisferică sprijinită pe pandantivi – cea mai veche construcție creștină de acest gen cunoscut până în prezent. Cripta prezintă o structură etajată, încăperea superioară fiind rezervată osemintelor martirilor Zotikos, Attalos, Kamasis și Philippos, ale căror nume se găsesc scrise cu roșu pe pereții încăperii; spațiul de jos fiind destinat adăpostirii relicvelor a doi martiri necunoscuți. 

Cercetările arheologice au evidențiat existența unui mormânt martiric și a unei construcții anexe, anterioare datei la care au fost construite cripta și bazilica paleocreștină. Prezența unei cantități mari de pământ în care se aflau resturile umane din subsolul criptei, a unei inscripții martirice care astupa intrarea acestuia, fără a menționa numele martirilor ca și a mormântului martiric din apropiere, reprezintă argumente în sprijinul ipotezei că resturile umane din zona „subterană“ a criptei aparțin celor mai vechi martiri dobrogeni atestați arheologic. Bazilica de la Niculițel a fost ridicată la sfârșitul secolului IV d. Hr. în imediata vecinătate a unui mormânt martiric mai vechi. Orientarea criptei și a absidei bazilicii spre nord-est și nu spre răsărit, cum prevedeau prescripțiile Constituțiilor apostolice, era impusă de o situație dată. În cazul bazilicii de la Niculițel, este vorba de orientarea spre nord-est a vechiului mormânt martiric pe axul căruia s-au construit cripta și absida bazilicii și care a fost inclus în zona presbyterium-lui. Descoperirea acestui important edificiu bazilical relevă și un aspect deosebit pentru întreaga istorie a patriei noastre. Cei patru martiri cunoscuți arheologic și atestați de izvoarele hagiografice au fost martirizați la nordul Dunării, în timpul persecuțiilor religioase fie în timpul persecuției lui Dioclețian, în anii 303-304, fie în timpul ultimei persecuții sângeroase din timpul împăratului Liciniu, în anii 319-324, fie în timpul persecuțiilor religioase întreprinse de către căpeteniile vizigote între anii 369-372 d.Hr.

Creștinismul, fenomen al spiritualității romane târzii, contribuia la menținerea unității culturale a romanității de pe ambele maluri ale fluviului. Din cele afirmate până aici reiese că nu există suficiente elemente pentru a putea preciza cu exactitate data și locul pătimirii acestor 4 mucenici, dar avem certitudinea că această descoperire a scos la lumină existența uneia dintre cele mai vechi bazilici de pe teritoriul țării noastre, precum și faptul că, încă de atunci, sfinții mucenici care au pătimit pentru Hristos erau cinstiți după cuviință.