martiri
 

Prin cinstirea moaștelor sfinților participăm la sfințenia şi harul lor

Sfinţii martiri şi sfinţii cuvioși au în comun iubirea lor jertfelnică pentru Hristos; martirii sau mucenicii au îndurat multe suferințe, iar cuvioşii şi-au asumat multe nevoințe (pocăință, postire, priveghere ş.a.).

Sfânta Mare Muceniță Ecaterina în iconografie

În unele icoane ale sfintei, alături de ea, se mai zugrăvește și o roată cu țepi mari din fier la exterior, ca mărturie a chinurilor la care a fost supusă pentru credința în Hristos.

Sfinţii Mucenici Epictet Preotul şi Astion Monahul, martirii de la Halmyris

Datorită persecuţiei lui Diocleţian (284-305), în jurul anului 290, fericiţii Epictet preotul şi Astion monahul şi-au părăsit patria lor şi, râvnind să mărturisească pe Hristos, s-au stabilit în Sciţia Mică (Dobrogea), în oraşul Halmyris (Almiridensis), numit şi Salmorus, situat pe braţul de sud al Dunării. Aici au propovăduit cu mult curaj Evanghelia lui Hristos, convertind la creştinism un mare număr de păgâni.

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul ‒ luat rob de turci, ajuns mitropolit și neîntrecut tipograf în Ţara Românească

Timp de 15 ani, până a fost făcut episcop, a întemeiat două tipografii şi a tipărit zeci de cărţi bisericeşti în limbile română, greacă, arabă şi slavonă, dovedindu-se cel mai mare tipograf al ţării noastre din secolele XVII şi XVIII.

Puterea iubirii ‒ chinurile mucenicilor și rugăciunea pentru călăii lor

Ia aminte: a-l iubi pe celălalt în momentul în care te mângâie este firesc şi raţional. Însă a-l iubi în momentul în care te chinuieşte şi suferi înfricoşător, acest lucru este mai presus de puterile omeneşti, şi pe el l-au împlinit sfinţii martiri. Ei i-au iubit pe călăii lor în momentul în care îi chinuiau, când le tăiau cu securea mâinile, picioarele, în momentul în care le scoteau dinţii unul câte unul. 

Sfântul Mucenic Nichita Romanul, ars de viu în fața altarului

Văzând mai-marii goţilor credinţa şi biruinţa lui asupra păgânilor şi pornindu-se marea persecuţie a lui Athanaric împotriva creştinilor, din anul 372, Fericitul Nichita a fost prins de ostaşi în biserică, pe când slujea, şi ars de viu în faţa sfântului altar, după obiceiul goţilor, în ziua de 15 septembrie. Vina lui era că îi îndemna pe creştini să nu jertfească unui idol al goţilor, pe care îl purtau într-o căruţă, prin sate.

Sfântul Ioan de la Prislop – sihastrul martir ucis în peștera care i-a fost chilie

Văzând diavolul că este mereu biruit prin rugăciunile Cuviosului Ioan, a reuşit să-l ucidă într-un chip ca acesta. Pe când Cuviosul Ioan îşi săpa cu dalta o fereastră în peretele chiliei, un om înarmat de pe malul celălalt al pârâului, fiind la vânătoare, l-a împuşcat cu îngăduinţa lui Dumnezeu, crezând că este o fiară. Astfel şi-a dat duhul în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca un mare sihastru martir şi rugător neadormit al neamului nostru.

Sfinţii Mucenici Tit şi Gordian, propovăduitori şi apărători ai credinţei ortodoxe în Dacia Pontică

Episcopul Tit a fost protector şi părinte sufletesc al multor sfinţi martiri autohtoni şi din întreg Imperiul Roman, exilaţi la Gurile Dunării şi apoi martirizaţi aici de către împăraţii Diocleţian, Galeriu şi Liciniu, până în anul 323. Pârât fiind la împăratul Liciniu, însuşi Fericitul Episcop Tit a fost prins, chinuit şi înecat în Marea Neagră la 3 ianuarie, când i se face şi pomenirea. Sfintele sale moaşte au fost luate şi îngropate de ucenici la Tomis.

Cripta martirică de la Niculiţel ‒ cel mai vechi şi mai bine păstrat „martirion” creştin din Peninsula Balcanică

Cripta martirică de la Niculiţel, construită din cărămidă, este împărţită în două mici încăperi supraetajate. În încăperea de sus s-au găsit patru moaşte întregi de martiri, aşezate într-o raclă comună, de lemn, după tradiţia ortodoxă cunoscută, cu mâinile pe piept şi cu capul spre apus. Toţi martirii aveau capetele tăiate, din care trei erau aşezate la locul lor, iar al patrulea se afla pe pieptul martirului. Pe peretele din stânga intrării se află săpată în mortar următoarea inscripţie în limba greacă: „Martirii lui Hristos”, iar pe peretele din dreapta scrie: „Zoticos, Attalos, Kamasis, Filippos”, având deasupra crucea monogramată (Hr).

Ce familii din istoria României mai pot fi astăzi sursă de inspiraţie?

În 2006, în urma unei campanii publice a Televiziunii Române, s-a întocmit un „top” al celor mai „mari români”. Nu ştiu cât de mult ne-au ajutat pe noi, ca popor, rezultatele de atunci şi dezbaterile aferente. Dar cred că e timpul pentru un altfel de „clasament”. Având în vedere frământările din societatea românească, lansez o provocare şi vă invit să răspundeţi la întrebarea: din întreaga istorie a României, care este familia care ne poate fi model şi reper nouă, românilor? Pentru cine aţi vota şi care vă sunt argumentele?

Pagini