martiri

Sfântul Mucenic Nichita Romanul, ars de viu în fața altarului

Văzând mai-marii goţilor credinţa şi biruinţa lui asupra păgânilor şi pornindu-se marea persecuţie a lui Athanaric împotriva creştinilor, din anul 372, Fericitul Nichita a fost prins de ostaşi în biserică, pe când slujea, şi ars de viu în faţa sfântului altar, după obiceiul goţilor, în ziua de 15 septembrie. Vina lui era că îi îndemna pe creştini să nu jertfească unui idol al goţilor, pe care îl purtau într-o căruţă, prin sate.

Cuvioşii Părinţi din Mănăstirea Secu, ucişi în propria lor mănăstire

Uciderea acestor cuvioşi călugări în propria lor mănăstire este un fapt unic în istoria monahismului nostru. Aceasta ne aminteşte de Cuvioşii Părinţi ucişi de beduini în Sinai, în Rait şi la Mănăstirea Sfântul Sava, în secolele IV-VI. Martor al acestui măcel a fost Cuviosul Zosima, un mare sihastru de la Pocrov, care a scris în însemnările sale câteva pagini zguduitoare. Se spune din bătrâni că până în zilele noastre apar pe pământ pete roşii de sânge, pe locul unde au fost tăiaţi cu sabia cuvioşii martiri români.

Sfântul Ierarh Sava Mărturisitorul, 24 de ani mitropolit și apărător al credinței ortodoxe

Văzând craiul Ardealului că nu poate întoarce poporul de la credinţa ortodoxă din cauza Sfântului Ierarh Sava, îndată a semănat vrajbă şi răzbunare împotriva păstorului cel bun. Deci, aruncând mărturii nedrepte asupra lui, în anul 1680 l-a scos din scaun. Apoi, aruncându-l în temniţă, timp de trei ani de zile a fost persecutat, bătut cu toiege, batjocorit şi chinuit ca un martir pentru dreapta credinţă, fiind silit la calvinism. Fericitul Sava însă a mărturisit cu tărie pe Hristos, apărând dogmele şi tradiţia Bisericii Ortodoxe.

Sfinţii Mucenici Epictet Preotul şi Astion Monahul, martirii de la Halmyris

Datorită persecuţiei lui Diocleţian (284-305), în jurul anului 290, fericiţii Epictet preotul şi Astion monahul şi-au părăsit patria lor şi, râvnind să mărturisească pe Hristos, s-au stabilit în Sciţia Mică (Dobrogea), în oraşul Halmyris (Almiridensis), numit şi Salmorus, situat pe braţul de sud al Dunării. Aici au propovăduit cu mult curaj Evanghelia lui Hristos, convertind la creştinism un mare număr de păgâni.

Sfântul Filumen a fost văzut de medici într-un spital în Anglia, vizitând o bolnavă

„Este împreună cu noi și Sfântul Filumen, și de aceea ne vede trei. Nu mai spune nimic, ci mergi înainte.” A venit superiorul spitalului și ne-a lăsat să trecem pe toți „trei”! Apariția Sfântului Filumen a fost vizibilă pentru asistentă și directorul spitalului. Epitrahilul său și acum răspândește o mireasmă plăcută. Mare este slava Dumnezeului nostru și a sfinților Lui!

Sfântul Ioan de la Prislop – sihastrul martir ucis în peștera care i-a fost chilie

Văzând diavolul că este mereu biruit prin rugăciunile Cuviosului Ioan, a reuşit să-l ucidă într-un chip ca acesta. Pe când Cuviosul Ioan îşi săpa cu dalta o fereastră în peretele chiliei, un om înarmat de pe malul celălalt al pârâului, fiind la vânătoare, l-a împuşcat cu îngăduinţa lui Dumnezeu, crezând că este o fiară. Astfel şi-a dat duhul în mâinile Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ca un mare sihastru martir şi rugător neadormit al neamului nostru.

Cripta martirică de la Niculiţel ‒ cel mai vechi şi mai bine păstrat „martirion” creştin din Peninsula Balcanică

Cripta martirică de la Niculiţel, construită din cărămidă, este împărţită în două mici încăperi supraetajate. În încăperea de sus s-au găsit patru moaşte întregi de martiri, aşezate într-o raclă comună, de lemn, după tradiţia ortodoxă cunoscută, cu mâinile pe piept şi cu capul spre apus. Toţi martirii aveau capetele tăiate, din care trei erau aşezate la locul lor, iar al patrulea se afla pe pieptul martirului. Pe peretele din stânga intrării se află săpată în mortar următoarea inscripţie în limba greacă: „Martirii lui Hristos”, iar pe peretele din dreapta scrie: „Zoticos, Attalos, Kamasis, Filippos”, având deasupra crucea monogramată (Hr).

Moaştele Sfintei Muceniţe Cecilia

În anul 821, în vremea papei Pascal I, moaştele Sfintei Cecilia şi o parte din veşmântul cu care a fost îngropată, care era ţesut cu fir de aur au fost descoperite într-o criptă din catacombele Sfântului Callist.

Pomenirea în stihuri a lui Filumen, arhimandritul aghiotafit

Este ceasul Vecerniei, soarele-asfinţeşte, Lui Hristos cu lacrimi preotul grăieşte. Cere păcătoşilor iertare, celor pierduţi luminare.

Merită sau nu să trăiești? Uriașa prăpastie dintre optimism și pesimism

Optimism înseamnă fericire, iar pesimism înseamnă nenorocire. Pentru om, cea mai mare fericire nu este sănătatea, bogăţia, prietenii sau slava. Cea mai mare fericire pentru om este să fie optimist. Pe de altă parte, cea mai mare nenorocire pentru om nu este boala, sărăcia, singurătatea, părăsirea, nedreptatea sau oricare altă greutate sau pierdere. Cea mai mare nenorocire pentru om este să fie pesimist. Pentru că, în timp ce optimismul constituie imn de viaţă, pesimismul constituie imn de moarte.

Pagini