Pogorârea Sfântului Duh – plinirea făgăduinţei şi semn al dragostei

Prin Duhul Sfânt se înfăptuieşte fericirea noastră, prin El primim nenumărate daruri, prin El ne mântuim din robia păcatului, prin El ne transformăm şi devenim cu totul noi, prin El dobândim preoţi şi duhovnici, prin El dobândim viaţa cea veşnică, prin El Îl putem descoperi şi înţelege pe Dumnezeu.

,,Suindu-se apoi la cer şi şezând de-a dreapta Tatălui, a trimis pe Duhul Sfânt ca arvună a vieţii şi spre luminarea şi sfinţirea sufletelor noastre, ca şi spre ajutorul celor ce nevoiesc pentru mantuirea lor prin păzirea poruncilor Lui ’’( Sf. Maxim Mărturisitorul, Cuvant ascetic).

La zece zile de la Înalţare, Hristos- Lumina lumii trimite din Sfântul Locaş pe Duhul Sfânt, Duhul adevărului care de la Tatăl purcede, peste sfinţii apostoli în Ierusalim. Astfel făgăduinţa s-a împlinit şi iarăşi ni se arată tuturor cât de mare este dragostea dar şi grija lui Hristos faţă de oameni, dar mai ales faţă de cei ce Îi ascultă poruncile şi le mai şi împlinesc: ,,Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului… Când mă voi duce, voi trimite vouă Mângâietor…, şi nu vă voi lăsa orfani’’ ( In 14, 16-17; In 16, 7; In 14, 18).

Prin Duhul Sfant se înfăptuieşte fericirea noastră, prin El primim nenumărate daruri, prin El ne mântuim din robia păcatului, prin El ne transformăm şi devenim cu totul noi, prin El dobândim preoţi şi duhovnici, prin El dobândim viaţa cea veşnică, prin El Îl putem descoperi şi înţelege  pe  Dumnezeu.

Aşadar din dragoste Dumnezeu L-a dăruit pe Fiul Său pentru noi, din dragoste Hristos se jerfeşte pentru noi pe Cruce şi din dragoste Mângaietorul vine în lume, căci dragostea, spune Sfantul Apostol Pavel, este plinirea legii (Romani 13, 10).

Să alergăm către dragoste  şi să ne lipim de ea, căci unde este dragoste, de acolo pier patimile cele nebune ale inimii şi astfel făgăduinţa se împlineşte căci Duhul Sfant se sălăşluieşte şi deschide calea spre cunoaşterea singurului şi adevăratului Dumnezeu, întru care este viaţa cea veşnică.

Citește alte articole despre: Pogorârea Sfântului Duh, Duminica Rusaliilor

De la același autor

Ultimele din categorie