Nu există!

Chiar dacă totul în jurul nostru cere imperios negocierea Adevărului, El rămâne cu totul de nenegociat. Doar minciuna (se) negociază. Adevărul niciodată. Când presupusul adevăr intră în negocieri este simptomul cel mai evident că în spatele lui stă o minciună perfidă. Acest tip de minciună îmbracă întotdeauna haina Adevărului și face victime sigure. Pare că are întotdeauna dreptate, strecoară îndoieli în cele mai evidente situații, pune întrebări retroversive ca să clatine credința și negociază întotdeauna existența lui Dumnezeu: nu prin negare directă, ci prin aproximări dubioase. Conștiințele slabe și caracterele mici, împreună cu cei indeciși, care încă nu și-au asumat Darul Vieții cad victime permanente ale acestui tip de minciună. Totdeauna pe argumente.

Adevărul Adevărat însă nu se negociază pentru că este identic cu totalitatea. Cât timp Adevărul este întrupat în toată Realitatea el nu se poate negocia. Totalitatea nu are aproximări, pentru că umple totul. Nu devine, pentru că există continuu. Nu se cumpănește pentru că nu poate fi schimbată sau anulată. Tot ceea ce există este totalitate deplină în Adevăr. Așa ceva nu se poate negocia. Se poate doar acomoda posibilităților deveninde ale persoanei, singura chemată să se adauge Adevărului întrupat. Se poate coborî și se poate modela și mlădia în cele mai nebănuite moduri, dar aceasta nu înseamnă diminuarea lui, ci dimpotrivă, uimitoarea lui putere. Ontologia Adevărului cere un singur lucru categoric: nenegocierea.

Cine intră la negocieri cu Adevărul, nu L-a întâlnit încă. Cine negociază cu Adevărul este înafara lui. Cine este dispus să cântărească Adevărul sigur coabitează cu minciuna. Când omul s-a întâlnit cu Adevărul mai negociază un singur lucru: timpul și modul în care scapă de minciuni ca să-și facă loc deplin în Adevărul ființial. Minciuna nu se dă repede bătută, atunci când vrem a o dezlipi din noi. Dimpotrivă creează avarii serioase și chiar ravagii periculoase, care pot costa viața. Nu se merită un așa preț. De aceea, înțelept suntem chemați să negociem, în duh evanghelic, devenirea noastră întru Chipul Adevărului ce ne-a fost dat: „Fiți înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii” (Matei 10, 16). Pe această cale negociem la sânge cu minciunile din noi, nu împotrivă, ci pentru Adevăr. 

Adevărul poate negocia cu minciuna, minciuna niciodată cu Adevărul. Când din poziția Adevărului negociem cu minciuna mereu, mereu o tragem spre Adevăr. În fapt, această negociere este modul nebrutal prin care dezlipim minciuna de pe locul Adevărului pe care l-a ocupat abuziv. Minciuna însă, niciodată nu poate negocia onest cu Adevărul pentru că nu poate. Și nu poate pentru că nu există de sine. Ea negociază Adevărul doar ca să-l compromită. Întotdeauna, negocierea minciunii naște moarte, pe când negocierea Adevărului aduce Viață/ Înviere. Hristos Însuși a negociat cu moartea și cu iadul și a dat viață lui Lazăr cel mort de patru zile, și a umplut iadul cel întunecat de Lumina Adevărului. Este un paradox de mare rafinament pe care doar Hristos ni L-a arătat, iar geniul Ortodoxiei, prin nevoitorii ei, ni l-a lăsat ca moștenire veșnică.

Ortodoxia rămâne Ortodoxă doar atunci când nu negociază Adevărul. Ortodocșii fac cinste Ortodoxiei, doar atunci când întrupează Adevărul în deplinătatea Iubirii nediluând nimic din arhistructura Lui. De fapt creștinul ortodox prin aceasta se legitimează: un tip de veghere totală față de Adevăr, Căruia I se încredințează cu totalitate în trepte uimitoare. A fi în Adevăr este totuna cu a fi ortodox și invers. Nu a apăra Adevărul, ci a te uni cu El este toată arta ortodocșilor. Adevărul se apără singur, dar strălucește mai atrăgător în cei ce-l întrupează. De partea cealaltă, nimic mai trist în lume decât „ortodocșii” care negociază Adevărul. Este cea mai grea Cruce dusă în continuare de Mântuitorul Hristos. Dacă există o suferință a Ortodoxie și un cancer de nevindecat al ortodocșilor acelea sunt categoric din cauza negocierii Adevărului, când cei botezați nu-l iubesc pe Dumnezeu, dar se folosesc de numele Lui, pentru mai multă minciună. În acest punct, nimic nu mai este de comentat, nimic de demonstrat: iadul și-a atins maximum de performanță. Paradoxal, chiar și acest iad poate fi zdrobit. Numai de puterea Adevărului Înviat în cei care se răsucesc martiric dinspre minciună spre Adevăr, iar în acest punct, Raiul își arată frumusețea adâncă, mai puternic decât performanța aparentă a iadului.

Suntem martori în generația noastră la un paradox ucigător. Mincinoșii notorii au șlefuit atât de mult minciuna, au rafinat-o până acolo încât îmbracă toată haina evanghelică a Adevărului, fără nici cea mai mică legătură cu El. Când vorbesc sunt de necontrazis. Când lucrează par de admirat. Tot ceea ce fac este lăudabil, atrăgător, sensibilizator. La orice control al rațiunii ies impecabili, la orice mișcare a sensibilității stau bine. Adesea sunt considerați providențiali și chiar mesianici. Și totuși, un vânt de răceală îi înconjură întotdeauna, iar lumina Adevărul niciodată nu strălucește de pe chipul lor. Dar acesta doar cei care întrupează Adevărul o pot sesiza. În rest fac victime continuu și aceasta îi trădează, chiar dacă știu să-și acopere impecabil urmele. „După roadele lor îi veți cunoaște! (Matei 7, 15-20). Au o singură mare hibă pe care nu o pot controla deși fac eforturi colosale: negociază Adevărul. Iar aceasta îi trădează amarnic și se umplu de furie pe ei înșiși și pe cei ce-i văd neîndoielnic. Nu pot controla nicidecum această situație tocmai pentru că sunt cu totul în controlul minciunii suprarafinate. Nu ei controlează minciuna, ci minciuna îi controlează pe ei, fără drept de apel. Apar ca „îngeri ai luminii” (2 Corinteni 11, 14), dar negociază Adevărul, timp în care bezna minciunii din ei se vede limpede trădându-le impostura. Este paradoxul de care nu pot scăpa de fel, nefiind altceva decât „lupi răpitori îmbrăcați în piei de oaie” (Matei 7, 15). 

Și fac toate acestea abuzând de mila nemăsurată a Creatorului care-i așteaptă pe Cruce. E de ajuns să se dea la o parte doar puțin cortina proniei dumnezeiești (care-i așteaptă iubitor, dar de care abuzează în chip viclean) și irupe îndată în afară iadul în care se zvârcolesc.

Păzește-ne Doamne de această beznă din luceferii minciunii, pentru lumina Adevărului puternică și vie în întunericul cel mai adânc al iadului parcă dezlănțuit!