Binecuvântare arhierească în comuna Filipeni, judeţul Bacău
Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din filia Valea Boțului a Parohiei Lunca, Protopopiatul Bacău, judeţul Bacău, a fost sfinţită duminică, 10 octombrie 2021, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Edificiul a fost ridicat în ultimul deceniu prin implicarea părintelui paroh Ionuț Farcaș, cu sprijinul ctitorilor şi al donatorilor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Byzantion” din Iași.
IPS Părinte Ioachim a vorbit cu acest prilej despre semnificația sfințirii unei biserici, iar la final a acordat părintelui paroh Ionuț Farcaș rangul de iconom stavrofor. De asemenea, ctitorii, binefăcătorii și donatorii au primit câte o distincție de vrednicie chiriarhală, după cum menţionează site-ul Eparhiei Romanului şi Bacăului. În aceeaşi zi, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului a sfințit Centru social-filantropic „Sfânta Cuvioasă Parascheva” și Monumentul Eroilor din Parohia Fruntești - Filipeni, Protopopiatul Bacău.