Binecuvântare arhierească în Parohia Petrești, Protoieria Sascut
În Duminica a 18-a după Rusalii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a sfințit așezământul social-filantropic din Parohia Petrești, comuna Pâncești, Protopopiatul Sascut. Acesta a fost construit între anii 2012-2018.
Așezământul social-filantropic "Sfântul Spiridon" din Parohia Petrești, comuna Pâncești, Protopopiatul Sascut, judeţul Bacău, a fost sfinţit duminică, 23 septembrie 2018, de către Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Potrivit site-ului Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, programul liturgic a început cu Utrenia şi a continuat cu Sfânta Liturghie. În cuvântul de învățătură părintele Ioan Negoiţă, protopop de Sascut, a subliniat importanța păstrării identității noastre naționale și a valorilor spirituale românești, între care, la loc de cinste este instituția sfântă a familiei așa cum a rânduit-o Dumnezeu încă de la crearea lumii: bărbat, femeie și copii. Cu acest prilej, s-a derulat programul eparhial "Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți!", unde elevii din zonă au fost binecuvântați prin rugăciunea ierarhului și au primit pachete cu rechizite și gustări. A urmat apoi slujba de sfințire a așezământului, construit între anii 2012-2018. Pentru munca și efortul depus în realizarea acestei construcții, Înaltpresfințitul Părinte Ioachim a conferit distincția de iconom stavrofor preotului paroh Florin Timoșenco. Au mai primit distincții de vrednicie primarului comunei Pânceşti Vișinel Grădinaru și Ioan Toncea, cercetător științific la Institutul Fundulea, dar și ceilalţi colaboratori, care l-au sprijinit în edificarea așezământului sfințit. În cuvântul adresat celor prezenți, Înaltpresfințitul Părinte Ioachim l-a felicitat pe preotul paroh, remarcând aportul comunităţii care i-a fost alături. Ierarhul a atenţionat asupra pericolului pe care-l reprezintă pentru moralitatea neamului românesc globalizarea şi a subliniat importanța familiei pentru viitorul acestui neam, îndemnându-i pe cei prezenți să-L mărturisească pe Hristos în mod plenar prin participarea la Referendumul din 6-7 octombrie 2018, prin a spune "DA" familiei întemeiate pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, așa cum a rânduit Dumnezeu dintru începuturi și cum a binecuvântat Mântuitorul la nunta din Cana Galileii. Întâlnirea a fost marcată și prin prezența inedită a membrilor Asociației Culturale "Geto-Dacii" din Moldova. Îmbrăcați în costumele strămoșilor noștri, au amintit celor prezenți în anul centenarului, al comemorării Făuritorilor Marii Uniri de la 1918, de rădăcinile neamului românesc. (Pr. Gabriel Albu, Constantin Ciofu)