Binecuvântare la vreme de încercare – o sinteză a activității Arhiepiscopiei Iașilor în anul 2020

13 Februarie 2021 16:55 Arhiepiscopia Iaşilor

Încercările aduse de imprevizibilul an 2020 au reprezentat impulsul pentru o mai mare aplecare asupra unor nevoi materiale sau spirituale, pentru binecuvântate lucrări și ziditoare slujiri. De aceea, în pofida dificultăților fără precedent pe care le-a adus în viața noastră, totuși anul ce a trecut nu va rămâne în memoria noastră ca „anul pandemiei”, ci an al mântuirii sau anul Domnului 2020

Probabil că anul 2020 va rămâne în istorie drept „an al pandemiei”. Un an în care toate au fost răscolite și atinse, inclusiv viața bisericească. Un an în care am învățat să prețuim și mai mult darurile lui Dumnezeu, mai ales Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, slujbă la care, timp de două luni, accesul credincioșilor a fost restricționat. O altă mare durere a anului ce a trecut a fost faptul că, vreme de opt zile (8-15 octombrie), pelerinilor din afara Iașului nu li s-a permis accesul la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva. În pofida acestor greutăți, 2020 a fost anul în care parcă s-a adâncit și mai mult această conștientizare, că avem mare nevoie de modelul, prietenia și ajutorul sfinților. A fost un an în care, cu toate poticnirile și neputințele, ne-am străduit să dăm mărturie că „nu avem aici cetate stătătoare, ci o căutăm pe aceea ce va să fie” (Evrei 13, 14). Dar asta nu printr-o rupere de realitatea acestei lumi, ci printr-o mai atentă cântărire a duhului în care ne împlinim misiunea pe acest pământ.

Drumul către Împărăție trece și prin inima aproapelui, mai ales a celui suferind sau nevoiaș, a celui afectat de criza aceasta de proporții mondiale. Încercările aduse de imprevizibilul an 2020 au reprezentat impulsul pentru o mai mare aplecare asupra unor nevoi materiale sau spirituale, pentru binecuvântate lucrări și ziditoare slujiri. De aceea, în pofida dificultăților fără precedent pe care le-a adus în viața noastră, totuși anul ce a trecut nu va rămâne în memoria noastră ca „anul pandemiei”, ci an al mântuirii sau anul Domnului 2020. Căci reper pentru cele ale vieții creștine nu ne sunt nici boala, nici necazul, nici moartea și nici strâmtorarea, ci Întruparea, Jertfa, Învierea și Înălțarea Domnului Hristos.

Slujire și comuniune

În Arhiepiscopia Iașilor, în anul ce a trecut, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan și Preasfințitul Părinte Episcop Vicar Calinic Botoșăneanul (până la alegerea sa ca Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților) au săvârșit Sfânta Liturghie, Sfinte Taine sau ierurgii în lăcașuri de cult din toate cele 13 protopopiate, efectuând 110 vizite pastorale şi misionare la parohii şi filii și 51 de vizite la mănăstiri şi schituri din eparhie, săvârșind 17 slujbe cu prilejul sfințirii, resfințirii sau punerii pietrei de temelie la diferite biserici. Anul trecut au fost hirotoniţi întru diacon, apoi întru preot 22 de candidaţi. De asemenea, cei doi ierarhi au vizitat școlile teologice, s-au ȋntȃlnit cu autoritățile locale şi centrale şi au fost prezenți la diferite evenimente, au participat la şedinţele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ale Sinodului Mitropolitan, ale Permanenţei Consiliului Eparhial şi ale Consiliului Eparhial.

Arhiepiscopia Iaşilor cuprindea, la finele anului 2020, un număr de 1.247 de unități parohiale (1.230 de parohii și 17 filii) grupate în 13 protopopiate, ȋn care slujesc 1.195 de preoți. Alți 45 de preoți și-au dedicat slujirea în instituții precum spitale, unități militare, penitenciare, școli speciale sau în folosul unor persoane din comunitățile celor cu deficiențe de auz și vorbire. Conform ultimelor date statistice, numărul total al credincioșilor ortodocși din eparhie trece de 1.500.000.

Ȋn cele 102 aşezăminte monahale (dintre care 66 sunt mănăstiri) se nevoiesc 1.781 de vieţuitori. Anul trecut, în obştile monahale din Eparhia Iașilor au fost săvârșite 48 de tunderi în monahism şi 16 rasoforii. În contextul măsurilor restrictive impuse de pandemie, viețuitorii din mănăstiri și schituri au folosit această perioadă în mod special pentru intensificarea rugăciunii personale și de obște.

Preocuparea pentru buna chivernisire a „viei Domnului” şi, mai ales, intensificarea comuniunii în Biserică au fost posibile și prin activitatea celor 3.655 de ostenitori angajați în unităţile de cult și subunitățile Centrului Eparhial, persoane care şi-au ȋmplinit slujirea cu sprijinul nemijlocit al credincioşilor din parohiile de pe cuprinsul eparhiei, al slujitorilor din mănăstiri sau al altor instituții bisericești.

Oficiul canonic-juridic a continuat misiunea de a promova dialogul şi buna ȋnțelegere ȋn cadrul raporturilor juridice ale instituției, veghind asupra actelor juridice ȋncheiate sau reprezentând instituția acolo unde legislația prevede și permite acest lucru. În cadrul eparhiei, la finele anului trecut existau un număr de 37 de asociații sau fundații și alte structuri asociative bisericești sau laice care au fost înființate sau funcționează cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Iașilor.

Educație și formare

Ȋn anul universitar 2019-2020, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, la toate cele patru specializări (pastorală, didactică, asistență socială, artă sacră) au fost înscrişi la cursuri 959 de studenţi, dintre care 48 la Doctorat. Au obţinut titlul de licenţiat 118 candidaţi, 120 de studenţi au absolvit masteratul și au fost acordate două titluri de doctor. Din numărul de studenţi, masteranzi și doctoranzi, 23 au fost din afara granițelor țării.

În judeţele din Arhiepiscopia Iaşilor, disciplina Religie a fost predată, în anul școlar 2019-2020, de 654 de cadre didactice, iar filialele Asociației Părinți pentru Ora de Religie (APOR) au numărat aproximativ 13.550 de membri. În cele șase seminarii teologice au fost școlarizați 1.004 elevi. În anul școlar 2019-2020, la Liceul și Grădinița Varlaam Mitropolitul au fost înscriși 334 de elevi, respectiv 117 copii.

Biroul de catehizare al Arhiepiscopiei Iaşilor a coordonat activitatea catehetică din eparhie, dezvoltând o serie de proiecte și colaborări și cu alte eparhii din țară și din străinătate. Au fost pregătiți pentru această lucrare 120 de preoți (care se adaugă la cei pregătiți anii anteriori) și au fost organizate 60 de cateheze demonstrative, în cadrul cercurilor pastorale din fiecare protopopiat.

Centrul de Formare Continuă a dezvoltat și organizat activități specifice, precum cursurile pentru obținerea gradelor profesionale în preoție, și a inițiat modulul spiritual pentru elevi Cultivarea sufletului”, în parteneriat cu Fundația Varlaam Mitropolitul.

Comunitatea Colegiului „Sfântul Nicolae” a fost constituită anul trecut din 73 de studenți și 18 studente. Aceștia au implementat peste 75 de proiecte ce au cumulat un număr total de peste 28.000 de ore de voluntariat.

În anul 2020 au intrat în  fondurile Bibliotecii mitropolitane Dumitru Stăniloae un număr de 1.108 volume cărți şi 205 volume periodice, fondul total existent la sfârşitul anului fiind de 138.631 volume inventariate.

În afara activităților curente, Sectorul Învățământ a organizat sau susținut o serie de evenimente, dintre care cele mai importante au fost Masterclass-ul de cânt bizantin, ediția a XIII-a, și Concertul de Crăciun al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Cultură și comunicare

În anul 2020, principalele activități ale Sectorului Cultural și Comunicații Media s-au desfășurat mai ales prin intermediul departamentelor Centrului Cultural Misionar Doxologia. Editura și Tipografia Doxologia au editat şi tipărit un număr de 261 de titluri, dintre care 98 de titluri noi şi 163 de retipăriri, într-un tiraj cumulat de 176.984 de exemplare.

Ȋn luna decembrie a anului 2020, Editura Doxologia, ȋn urma evaluării de către Consiliul Național al Cercetării Ştiințifice, a primit calificativul A de recunoaştere pentru activitatea publicistică ştiințifică ȋn domeniul Ştiințelor Umaniste ‒ Teologie, iar Revista Teologie şi Viață a primit calificativul B de recunoaştere.

Departamentul Doxologia Media a cunoscut o creştere a popularității şi a ratei de distribuire a materialelor publicate pe rețelele sociale. Pe site-ul doxologia.ro s-au ȋnregistrat 98.739 de utilizatori zilnici neduplicați, ȋnsemnȃnd un total anual de 36.138.658 utilizatori. Prin Serviciul de programare informatică și prin Serviciul de tehnologia informației (IT) s-au asigurat serviciile specifice necesare și pentru alte subunități ale Centrului Eparhial.

Ȋn 2020, Doxologia Media a realizat o serie de emisiuni și rubrici radio sau TV, postate pe portalul doxologia.ro sau difuzate de parteneri precum: Radio Trinitas, Trinitas TV, TVR și TVR Iași. Tot în acest an, Doxologia Media a realizat, de luni până vineri, o emisiune de tip magazin, de o oră, difuzată pe frecvențe terestre, la nivel național, de Radio Trinitas și online pe Radio Doxologia. Materialele video produse au avut un număr cumulat de 116 milioane de vizualizări pe rețelele de socializare Facebook și YouTube ale Doxologia.

Sectorul Comunicare și Relații Publice s-a implicat, de-a lungul anului 2020, în organizarea unor evenimente din cadrul eparhiei și, cu precădere, în relaționarea cu reprezentanți din presă sau din alte medii de formare a opiniei publice. La nivelul eparhiei a continuat realizarea unor emisiuni săptămânale de spiritualitate și cultură creștină în colaborare cu posturile TVR Iași, Iaşi TV Life, Tele M, Infinit TV, respectiv TeleMoldova Plus și Actualitatea TV (Pașcani).

Filantropie și grijă pentru sănătate

Odată cu declararea stării de urgență pe cuprinsul țării noastre, în contextul pandemiei generate de virusul Sars-Cov-2, activitatea sectoarelor din Arhiepiscopia Iașilor s-a axat în special pe proiecte prin intermediul cărora s-a oferit sprijin moral și financiar celor în nevoie. Astfel, s-a lansat site-ul fiideajutor.ro, prin intermediul căruia s-au strâns donații în valoare de 279.762 lei, din care o contribuție semnificativă a fost cea a Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord, prin bunăvoința Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Serafim. Adăugând la această sumă și contribuția Centrului Eparhial, a rezultat un total de 554.693 lei, bani folosiți în achiziționarea de materiale sanitare și de protecție pentru personalul medical din spitalele județene eparhiale, achiziție de aparatură medicală pentru aceste spitale, pachete cu alimente pentru persoanele care au solicitat sprijinul, precum și mese calde pentru personalul medical de la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași.

Tot în cadrul campaniei Fii de ajutor!” a fost lansată linia Tel Verde. Ea a fost activă în perioada 18 martie - 9 iunie 2020, timp în care 72 de preoți din eparhia noastră au răspuns la 1.058 de apeluri, durata totală a convorbirilor fiind de 4.513 minute.

La nivel de Arhiepiscopie, prin intermediul parohiilor și a protopopiatelor, s-au oferit alimente în valoare de 590.405 lei, hrană caldă în valoare de 346.334 lei, servicii medicale în valoare de 198.256 lei, aparatură medicală în valoare de 414.473 lei, cumpărături de primă necesitate în valoare de 15.000 lei. Numărul total al celor care au beneficiat de ajutor este de 26.170.

Acest efort cerut de situația specială ce a debutat în 2020 este în parte cuantificat în activitatea socială și medicală generală ce se desfășoară în mod curent sub îndrumarea Sectorului pentru asistență socială și medicală:

1) Activitatea filantropică a parohiilor, mănăstirilor, schiturilor și a preoților misionari din unități bugetare. Acestea au oferit servicii de tip cantină socială, centru de zi, suport financiar și material și altele. Au fost asistați peste 200.000 de beneficiari, utilizându-se un buget de aproximativ 10,9 milioane lei. Evident, s-a însumat doar ceea ce s-a putut cuantifica, dar la aceasta se adaugă și milostenia neștiută decât de cel ce oferă și cel ce o primește, în mănăstiri sau în parohii.

2) Acțiunile desfășurate de Birourile de asistență socială, cantinele sociale, Fundația Solidaritate și Speranță și alte ONG-uri bisericești, centrele pentru copii, bătrâni și persoane defavorizate de pe lângă Centrul Eparhial, protopopiate, parohii sau mănăstiri. Serviciile sociale primare și specializate au vizat 16.600 de beneficiari, utilizându-se un buget total de peste 29,9 milioane lei. O pondere semnificativă la această lucrare ce vine în sprijinul celor mai nevoiași a avut-o, și anul trecut, Asociația „Glasul Vieții” (Iași), coordonată de Părintele Dan Damaschin.

3) Serviciile medicale gratuite au fost oferite de Spitalul, Policlinica și Fundația Medicală Providenţa din Iași, precum şi de cinci unităţi medicale din teritoriu: cabinetele de medicină generală de la mănăstirile Miclăuşeni, Agapia și Văratic și cele două cabinete de medicină generală și de stomatologie ale Fundației Iustin Pârvu”, de la Mănăstirea Paltin. Pe lângă activitatea medicală, în contract cu CAS Iași și în regim de coplată de la pacienți, activitatea caritativă a utilizat un buget de 384.000 lei pentru 2.029 de beneficiari.

Acestor acțiuni filantropice s-au adăugat și altele similare, derulate prin alte instituții sau chiar direct prin intermediul credincioșilor. Spre exemplu, prin contribuția ocoalelor silvice din Neamţ, Iaşi și Bacău au primit, în mod gratuit, material lemnos un număr de 243 beneficiari (persoane fizice sau juridice). Volumul total de masă lemnoasă donat în cursul anului 2020 a fost de 8.219 mc, însumând o valoare totală de 1.753.601 lei.

Misiunea de a călăuzi întru Viață

În contextul Anului omagial al pastorației părinților și copiilor și a Anului comemorativ al filantropilor ortodocși români, Sectorul de Misiune a organizat două conferințe preoțești prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, având ca titlu „Locul familiei în viața Bisericii – provocări, dificultăți, soluții” și nouă conferințe online cu părinții din cele 13 protopopiate. Prin implicarea preoților misionari s-au realizat zece întâlniri misionare cu președinții de cercuri misionare din fiecare protopopiat, având ca temă: „Aspecte misionare și pastorale în vreme de pandemie”.

În lucrarea pastorală cu tinerii din eparhie s-au săvârșit Sfinte Liturghii săptămânale pentru tineri și studenți în trei biserici din Iași și 13 Sfinte Liturghii misionare în satele din Arhiepiscopie. În parteneriat cu ATOR și ASCOR Iași s-au organizat 35 de conferințe, fizic sau online, 49 de emisiuni „Tineri către tineri” la Radio Trinitas, s-au continuat proiectele Voluntarii Sfintei Parascheva, cu implicarea a 178 de persoane, Pelerinajul pedestru „Pe urmele sfinților nemțeni”, cu participarea a 102 tineri, șapte întâlniri de o zi cu tinerii la nivelul protopopiatelor din eparhie, reunind în total 558 de tineri și 52 de preoți moderatori, precum și cea de-a XI-a ediție a Taberei Nemțișor. S-au organizat 30 de tabere în parohii din mediul rural din Arhiepiscopia Iașilor, cu sprijinul a 70 de voluntari, având ca beneficiari 2.200 de copii și tineri.

Prin Centrul de Prevenție și informare s-au diseminat 15.000 de materiale informative (pliante, afișe, broșuri, reviste), s-a lansat un magazin online cu scop misionar și au fost organizate cinci ateliere Pro Vita pentru părinți. Prin Programul Praesidio pentru femeile însărcinate aflate în dificultate s-au desfășurat mai multe proiecte pentru salvarea copiilor de la avort.

Programul de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sfântul Stelian” s-a concretizat prin sprijinul acordat pentru 203 familii cu peste șapte copii fiecare. Printre activitățile principale s-au numărat: susținerea educației acestor copii prin burse sau alte mijloace, bugetul total fiind de 130.000 lei; ajutorarea a trei familii numeroase cu lucrări de îmbunătățire a spațiului locativ, racordare la utilități, asigurarea hranei ș.a. – sprijin cuantificat la nivelul sumei de 136.530 lei.

A continuat și anul trecut activitatea misionară desfășurată în colaborare cu Mitropolia Basarabiei (Republica Moldova), dar ea a fost drastic redusă din cauza pandemiei Covid 19, trecerea frontierei fiind restricționată pentru o perioadă lungă de timp. Sprijinul material oferit, ca și în anii trecuți, creștinilor ortodocși din Tanzania de către Centrul Eparhial de la Iași împreună cu câteva mănăstiri din eparhie a fost în valoare de 150.000 lei. La această sumă s-au adăugat donațiile strânse prin intermediul site-ului ajutorpentrutanzania.ro, în valoare de 56.394 euro.

Lumină din făclia ostenelilor

Prin intermediul Sectorului Economic și al Sectorului Agricol și Silvic, precum și al altor entități de profil economic, Arhiepiscopia Iașilor a susținut, din punct de vedere material, o serie de activități misionare, educative, filantropice sau culturale ale unor subunități sau ale unor fundații ce funcționează cu binecuvântarea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Activitatea silvică s-a desfăşurat prin structurile proprii: Ocoalele Silvice Cetățuia, Vânători şi Blăgești din cadrul Asociaţiei Silvice Iaşi, unitate tutelată de Arhiepiscopia Iaşilor. Profitul obținut din activitatea economică a ocoalelor silvice sau rezultând din activitatea agricolă a fost direcționat către susţinerea operei pastoral-misionare, social-filantropice şi medical-caritative a Bisericii, conform Statutului Asociaţiei Silvice Iaşi şi prevederilor din Codul Fiscal. O importantă sursă de susținere a acestor tipuri de activități menționate a mai constituit-o și valorificarea lumânărilor produse de Fabrica de lumânări „Sfântul Minaˮ a Centrului Eparhial.

Și Librăriile mitropolitane „Sfânta Cuvioasă Parascheva” au oferit, din veniturile lor, o consistentă susținere a activităților specifice Bisericii. Acestea, împreună cu Depozitul de carte și obiecte de cult ,,Sfântul Luca, au făcut eforturi pentru ca o icoană, o sfântă cruce, o carte de rugăciuni sau alte obiecte specifice cultului ortodox să ajungă mai ales în biserici și în casele credincioșilor.

Din pricina restricțiilor impuse în starea de pandemie ce a debutat anul trecut, în 2020, Centrul de Pelerinaj „Sfânta Cuvioasă Parascheva” a organizat, în țară și în străinătate, un număr mai redus, de doar 35 de pelerinaje, însumând 1.025 de pelerini. Pelerinii care au fost, la rândul lor, oaspeți ai Arhiepiscopiei Iașilor au beneficiat de găzduirea mănăstirilor și a schiturilor, dar și a unor centre special organizate în acest sens, cum ar fi Centrul Cultural-PastoralSfântul Daniil Sihastrul” de la Durău sau Centrul Social-CulturalSfântul Ilie” de la Miclăuşeni. Centrul de evenimente Agora din Iași a fost, de asemenea, gazdă pentru o serie de activități specifice.

Pentru buna gestionare a resurselor și o administrare eficientă și în deplină legalitate, Sectorul Financiar s-a sprijinit, în 2020, pe patru entități: Compartimentul central, Departamentul pentru  relația cu protopopiatele și unitățile de cult, Departamentul activitate specifică de cult și Departamentul de achiziții. Sectorul control financiar și audit intern a desfășurat activități specifice, dar și activități de îndrumare și consiliere pentru entități din structura Centrului Eparhial.

Prin intermediul Sectorului fonduri externe, s-a acordat consiliere și sprijin în elaborarea și depunerea de proiecte cu fonduri europene, solicitările de finanțare venind de la unele parohii şi mănăstiri din Arhiepiscopia Iașilor. Acest Sector a desfășurat, anul trecut, și operațiuni de coordonare, asistență și consiliere în etapele de implementare a unor proiecte cu finanțare europeană la următoarele obiective: mănăstirile Bârnova și Frumoasa din Iași, Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Bărboi (Iași), Parohia Vovidenia (Iași), mănăstirile Tazlău, Văratec, Sihăstria și Secu din Neamț, respectiv Parohia „Sfântul Gheorghe” (Botoșani).

Sectorul Patrimoniu și Construcții Bisericești al Arhiepiscopiei Iașilor a avut rolul de a coordona și supraveghea întreaga activitate din acest domeniu, la finele anului trecut fiind înregistrate, la nivelul eparhiei, un număr total de 510 şantiere de construcție, restaurare, consolidare sau pictare. O activitate importantă pentru bunul mers al lucrurilor în acest domeniu au avut-o Centrul de Conservare și Restaurare a patrimoniului de Artă Creștină „Resurrectio”, Centrul Mitropolitan de Cercetări T.A.B.O.R., Echipa „Meşterul Manole”, Serviciul tehnic și Serviciul de arhitectură.

În final, se cuvine să reamintim că rândurile de mai sus nu cuprind o prezentare exhaustivă, ci doar una care evidențiază componentele mai vizibile și cuantificabile din lucrarea împlinită anul trecut în Arhiepiscopia Iaşilor. Pe de altă parte, suntem conștienți că există şi multe alte lucruri pe care fie nu am reuşit să le împlinim deloc, fie nu le-am împlinit întru totul după voia lui Dumnezeu.

Proiecte și perspective

            În anul 2021, Arhiepiscopia Iașilor își propune o intensificare a vieții parohiale sau de mănăstire, continuând lucrarea liturgică și activitățile misionare, educative, filantropice sau culturale, dar și acordând cuvenita importanță lucrărilor economice ce pot asigura un suport material adecvat pentru toate acestea. Dintre prioritățile anului în curs, evidențiem:

  1. Organizarea a 150 de întâlniri (Sfinte Liturghii misionare, pelerinaje, tabere, seminarii de formare, drumeții, conferințe, concursuri) care să așeze împreună, cumulat, un număr de 5.000 de tineri din Arhiepiscopia Iașilor pentru a trăi experiențe formatoare în Biserică;
  2. Demararea lucrărilor la Centrul Maternal „Sfânta Emilia”;
  3. Organizarea Simpozionului Dumitru Stăniloae, cu tema Ortodoxie și Modernitate și a Colocviului Internațional Studia Theologica Doctoralia, în perioada 10-14 mai 2021;
  4. Realizarea de materiale video despre valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor și gropnițelor mănăstirești;
  5. Demararea lucrărilor de consolidare, restaurare și refuncționalizare la Palatul Mihail Sturdza, clădire în care își desfășoară activitatea Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași.

(Sinteză realizată de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Iașilor, pe baza informațiilor furnizate de sectoarele Centrului Eparhial Iași)

Ultimele din categorie