Binecuvântarea lucrărilor săvârșite la biserica din Recea Mică
Miercuri, 14 octombrie 2015, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Preasfințitul Părinte Petroniu s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei Recea Mică, Protopopiatul Zalău.
În ziua prăznuirii Sfintei Cuvioase Parascheva, Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, s-a aflat miercuri, 14 octombrie 2015, în mijlocul credincioșilor Parohiei Recea Mică, Protopopiatul Zalău. Înainte de săvârșirea Sfintei Liturghii a fost făcută o slujbă de binecuvântare a lucrărilor efectuate în ultima perioadă la locașul de cult, ce are ca ocrotitori pe Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Pentru întreaga activitate desfășurată, Preasfințitul Părinte Petroniu a hirotesit pe Părintele Mihai-Adrian Dobocan iconom stavrofor. Un dar de mare preț pentru Părintele Mihai a fost și acordarea din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a „Ordinului Sfinții Împărați Constantin și Elena” pentru clerici, ordin care i-a fost înmânat de către Preasfințitul Părinte Petroniu.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Petroniu a acordat distincția „Crucea Sălăjană” pentru mireni lui Alexandru Pițigoi-Oltean și lui Teodor Tonea. Totodată, au fost acordate diplome de apreciere persoanelor care s-au evidențiat în mod deosebit pe parcursul derulării lucrărilor de ctitorire a bisericii.