Binecuvântarea Sfântului Constantin Brâncoveanu peste credincioșii nemțeni
În perioada 24-26 mai, moaștele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu au fost aduse la Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Negrești, Protopopiatul Piatra Neamț, județul Neamț. Racla a fost adusă de la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din București. Evenimentul s-a dorit o prelungire a hramului bisericii, iar cu acest prilej, mii de oameni din regiune au adus prinos de mulțumire sfântului.
Sfintele moaște au sosit în parohia nemțeană. A avut loc o primire impresionantă pe meleagurile nemțene, la Negrești, colț de rai moldav, lacrimi de bucurie și zâmbete transformate în flori, mulțime impresionantă de oameni, două zile în care peste 6000 de oameni au sărutat odorul brâncovenesc ca pe ceva drag, de-al lor, plămadă din lumina sufletelor lor, a declarat pr. Emil Nedelea Cărămizaru de la Biserica „Sfântul Gheorghe-Nou” din capitală.
Evenimentului din aceste zile a avut loc cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe și a Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Mai multe detalii ne-a oferit părintele paroh Valentin Timofte de la Parohia Negrești:
Au fost două zile istorice pentru comunitatea noastră din Negrești și pentru întreg județul Neamț, Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu venind, iată, în județul Neamț, la Biserica din Negrești, ridicată de o familie de boieri care poartă numele Voievodului Constantin. La primirea sfintelor moaște am avut bucuria de a avea în mijlocul nostru și un sobor de maici, alături de maica stareță Josefina Giosanu. Totul s-a stabilit într-un scurt timp. Maica stareță a spus: „Ce bucurie! A venit Sfântul Domnitor aici, la Negrești, în zona Neamțului – nu vine să o vadă pe jertfelnica Safta Brâncoveanu, ce își odihnește somnul de veci la mănăstirea noastră Văratec?” Apoi s-a cerut binecuvântare și, iată, pentru două ore sfintele odoare au ajuns și la Mănăstirea Văratec, fiind o mare bucurie pentru mine, ca preot, când știu că, prin ducerea Sfintelor Moaște pentru două ore, s-au putut închina cele aproape 300 de maici și pelerinii aflați la Văratec. Aceasta este marea bucurie: când te bucuri de bucuria oamenilor. Au fost două zile de binecuvântare, două zile de bucurie petrecute sub binecuvântarea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, marele martir al românilor. Au fost peste 6000 de oameni care s-au închinat zi și noapte. Au venit mulți pelerini din Bacău, Roman, Iași, din Vatra Dornei, pentru a se ruga sfântului. Îi mulțumesc mult Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Părintelui nostru Mitropolit Teofan și delegației care a însoțit sfintele moaște, condusă de către pr. Emil Nedelea Cărămizaru de la Parohia „Sfântul Gheorghe-Nou” din București. Părintele protopop, dimpreună cu un sobor de preoți și un sobor de maici, a primit sfintele moaște. A avut loc o procesiune până în biserică, s-a săvârșit apoi slujba de Te Deum, Acatistul Sfinților Brâncoveni, Vecernia cu Litie, priveghere de toată noaptea. A doua zi a avut loc Sfânta Liturghie, Taina Sfântului Maslu, cu un număr impresionant de preoți. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de Corala „Camena”. Cu bucurie și emoție am trăit două zile, lacrimile noastre au fost întâmpinate de lacrimile de bucurie ale pelerinilor, venind să se închine cu atâta evlavie în aceste două zile. Această întâlnire cu Sfântul Brâncoveanu a fost ca o zi de Paști, pe care am zidit-o în inimă, în semn de neuitare.
Luni, 26 mai, sfintele moaște au fost aduse la Mănăstirea Văratec. Peste 300 de viețuitoare ale așezământului monoahal s-au alăturat în rugăciune acestui moment de binecuvântare, alături de credincioșii care au venit cu dorința de a se închina și de a cere mijlocirea Sfântului Constantin Brâncoveanu, cel ce a mărturisit dreapta credință până la jertfa supremă. Evenimentul se înscrie în calendarul manifestărilor aniversare dedicate împlinirii a 240 de ani de la înființarea Mănăstirii Văratec.