Sfintele odoare au fost aduse în pelerinaj de către părintele profesor Emilian Nedelea-Cărămizaru, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou” din București – loc unde se păstrează, cu evlavie, moaștele Sfântului Voievod. Aici, la Mănăstirea Văratec, ele au fost întâmpinate cu aleasă cinstire de obștea monahală și de mulțimea credincioșilor adunați din împrejurimi. Într-o atmosferă de rugăciune și reculegere, sfintele moaște au fost purtate în procesiune solemnă și așezate spre închinare în biserica mare a mănăstirii.

Peste 300 de viețuitoare ale Mănăstirii Văratec s-au alăturat în rugăciune acestui moment de binecuvântare, alături de credincioșii care au venit cu dorința de a se închina și de a cere mijlocirea Sfântului Constantin Brâncoveanu, cel ce a mărturisit dreapta credință până la jertfa supremă.

În cuvântul rostit cu acest prilej, părintele Emilian Nedelea-Cărămizaru a vorbit despre modul în care au fost descoperite sfintele moaște și despre lucrarea harică a Sfântului Constantin Brâncoveanu în viața Bisericii și a neamului românesc. A urmat cuvântul maicii starețe, stavrofora Iosefina Giosanu, care a adus mulțumiri tuturor celor implicați în buna desfășurare a acestui moment duhovnicesc și a subliniat importanța sa simbolică și istorică.

„A fost o întâlnire de familie”, a mărturisit maica stareță, amintind faptul că la Mănăstirea Văratec și-a trăit ultimii 20 de ani ai vieții Schimonahia Safta (Elisabeta) Brâncoveanu, ultima descendentă pe linie directă a marelui domnitor și martir. Trupul acesteia își doarme somnul de veci sub absida altarului mănăstirii, iar pentru această ocazie solemnă, rămășițele ei pământești au fost aduse, cu evlavie, în biserică, în semn de comuniune peste veacuri.

Evenimentul se înscrie în calendarul manifestărilor aniversare dedicate împlinirii a 240 de ani de la înființarea Mănăstirii Văratec – una dintre cele mai de seamă vetre de spiritualitate, cultură și trăire monahală din țara noastră.

Cu emoție și rugăciune, obștea mănăstirii și credincioșii prezenți au trăit bucuria unei întâlniri sfinte, care a întărit conștiința apartenenței la o moștenire spirituală de neprețuit, înrădăcinată în jertfa și sfințenia înaintașilor.