Binecuvântări arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Binecuvântări arhiereşti în Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

IPS Părinte Ioachim a sfinţit luni, 3 iunie 2019, aşezământul social-filantropic din Parohia Chicerea, Protopopiatul Roman. Duminică, 2 iunie, Preasfinţitul Părinte Ioan Casian a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica „Sfântul Nicolae” din Bacău, iar PS Ignatie a slujit la Catedrala Episcopală din Huşi.

 

Așezământul social-cultural-filantropic „Arhimandrit Ioanichie Balan” din Parohia Chicerea, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, a fost sfinţit luni, 3 iunie 2019, de către Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. La slujbă a asistat şi academicianul Constantin Bălăceanu Stolnici, venit în Moldova pentru a se bucura alături de Înaltpreasfinția Sa și de mulțimea de credincioși din comuna Stănița, localitatea natală a ierarului. Credincioşii veniţi în număr mare au avut prilejul să se închine la racla în care se află fragmente din moaştele Sfinților Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel. Părintele Dragoș Munteanu, protopop de Roman, a prezentat activitatea desfășurată de părintele paroh Ionuț Grecu, subliniind implicarea deosebită a credincioșilor și a autorităților locale în finalizarea lucrărilor de construire a așezământului. Pentru implicarea în demararea și finalizarea lucrărilor de reabilitare a așezământului, părintele paroh Ionuț Grecu a primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim distincția de iconom stavrofor, iar donatorii și sprijinitorii lucrărilor de construire a așezământului au primit distincții de vrednicie. În Duminica a 6-a după Paşti, la Biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Bacău a fost oficiată Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Ioan Casian, Episcopul Ortodox Român al Canadei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. La finalul slujbei, Preasfinţia Sa a mulţumit chiriarhului locului pentru dragostea cu care este primit de fiecare dată în această eparhie, exprimând totodată şi bucuria de a fi slujit în această biserică istorică şi emblematică a Bacăului. Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, a săvârşit duminică, 2 iunie, Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală din Huşi. Din soborul slujitorilor a făcut parte şi părintele Vladimir Beregoi, consilier economic şi social-misionar al Eparhiei Huşilor. Pornind de la relatarea vindecării orbului din naştere, Ierarhul Huşilor a vorbit despre atitudinea fariseilor şi cărturarilor ce devoalează două păcate majore, invidia şi formalismul: „Evanghelia ne vorbeşte despre o realitate cu care ne confruntăm fiecare: nu reuşim să ne bucurăm de binele semenului nostru! Un om invidios nu se poate bucura niciodată de binele semenului său. Ori de câte ori vede că un semen al său poate să facă un bine, că străluceşte de pe urma săvârşirii binelui, omul invidios încearcă să-l ucidă sufleteşte. Cu cât un om face mai mult bine, cu cât se bucură de mai multă apreciere, cu cât este mai mult iubit, cu atât invidia acţionează cu mai multă răutate. În foarte multe cazuri, invidia începe prin a-l ucide sufleteşte pe cel pe care îl vezi că se bucură de recunoştinţă din partea societăţii”.

Citește despre: