Binele este urât de toți. „Pe Mine M-au urât mai întâi”. Răul însă se înmulţeşte. Te împinge să te cerţi. Pentru unii cearta este hrana lor zilnică. Cearta este răscularea celui rău. Dacă cel care te ocărăşte este un cunoscut de-al tău, spune aşa: „Doamne Iisuse Hristoase, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, miluieşte-mă!” Făcând astfel te vei socoti mai prejos decât acela şi te vei ruga pentru el. Dacă însă este unul străin, să nu faci bazar cu el, căci te va nedreptăţi. Evită-l! Dacă aşa este firea lui, nu te certa cu el. 

Pe unul care face fapte bune ceilalţi îl consideră netrebnic, nefolositor pentru societate. Spun: „Lasă-l pe acesta, căci nu ne aduce nici un folos. Este un netrebnic...” Noi însă să nu ne gândim la aceasta. Să-i avem pe Sfinţi ca apropiaţi ai noştri, să-i rugăm. Să-L avem înaintea noastră pe Hristos Cel Răstignit, pe Maica Domnului. Fericiţi cei ce plâng, căci aceştia vor vedea pe Hristos Cel fără de păcat.

Cei ce împlinesc fericirile sunt greu de găsit.

(Ca aurul în topitoare – viața mucenicească a unui Iov al zilelor noastre, Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, p. 63)