Început de toamnă cu lumini blânde şi cu umbre furişându-se peste grădini şi case, cu luciri tainice ale Bistriţei, cu văpaia căldurii ce încă nu se dă dusă. Aşa am descoperit aşezarea de la Văleni, loc despre care aflasem că se mândreşte cu una dintre cele mai vechi şi trainice biserici de lemn din Moldova. Ridicat pe loc deschis, lăcaşul pare o cetate de lemn, încins zdravăn în bârnele sale, având drept ziduri de apărare înălţimile Cernegurei. Intrarea în curtea largă pare să te pregătească pentru o copleşitoare călătorie în trecut. Din verdele crud biserica ţâşneşte către cer asemeni unei rugi neîntrerupte. Un contur perfect, proiectat pe albastrul fără nor. Construcţia, solidă, trădează măiestria celor ce au ridicat-o. E limpede că dincolo de grija pentru cele ale sufletului, nemţenii de odinioară au aşezat la temelia acestei biserici pricepere, rafinament, preţuire. „E construită din bârne de brad şi stejar şi aşezată pe temelie de piatră. În documentele parohiei n-am găsit nici o însemnare care să arate dacă a fost restaurată vreodată. Să stea bârnă pe bârnă atâtea sute de ani, asta înseamnă că a fost lucrare cu înţelepciune făcută“, e convins părintele Gheorghe Cârlan, cel care se îngrijeşte de această minunăţie a arhitecturii în lemn.

Într-adevăr, calităţile constructive deosebite par să o fi ajutat să reziste în timp, astfel încât astăzi este una dintre bisericile de lemn bine conservate din Moldova.

O capodoperă a arhitecturii populare în lemn

Trăinicia este cuvântul-cheie atunci când vorbim de bisericuţa de lemn de la Văleni. Pe bună dreptate cei care au cercetat acest monument l-au catalogat ca fiind una dintre cele mai reprezentative construcţii ale arhitecturii populare în lemn. Lăcaşul este ridicat din brâne de stejar şi de brad, aşezat pe tălpi straşnice de stejar şi fixat pe o fundaţie de piatră. Masiv şi monumental deopotrivă, încât n-ai zice că e făcut doar din lemn. Bârnele solide sunt încheiate la colţuri în cheotori. Acoperişul larg, de şindrilă, a protejat pereţii asemeni unei umbrele uriaşe.

Marea şansă a bisericii de la Văleni rămâne rezistenţa naturală a lemnului. Graţie priceperii celor care au ridicat-o, a ţinut piept timpului fără să fi fost afectată. Astăzi, doar draniţa de pe acoperiş trebuie schimbată, pentru a putea continua să protejeze construcţia.

Însă nu doar elementele constructive dau valoare acestui monument, ci şi felul în care a fost decorat. Iar în acest sens, ancadramentul uşilor şi ferestrelor este cel mai relevant exemplu. Aici se pot observa motive incizate şi sculptate cu deosebită migală şi atenţie: crucea, şnurul în relief, asemeni portalurilor din bisericile ştefaniene.

O altă mostră a măiestriei meşterilor este sistemul de boltire din interior, de o incontestabilă valoare artistică. După cum apreciau cercetătorii Ioana Cristache Panait şi Titu Elian, bolţile semicilindrice constituie o „străveche formă de boltire“. Şi aici, la Văleni, întâlnim acest sistem de boltire, desăvârşit de o graţioasă retragere în trepte.

Pridvorul bisericii este de dată mai recentă, fiind construit la început de secol XX.

Icoanele de la Văleni, valori ale patrimoniului naţional

„De nepreţuit în această biserică sunt icoanele, unele de secol XVI-XVII. Se crede că aici, la Văleni, ar fi fost o şcoală de pictură. Dar, iarăşi, nu avem documente în acest sens“, explică părintele în timp ce intrăm să admirăm şi interiorul monumentului. Iar ceea ce se poate vedea aici dă cu adevărat măsura unui tezaur pictural de excepţie.

De-o parte şi de alta a pereţilor naosului se păstrează, în vitrine protejate, o galerie întreagă de icoane vechi, de o incontestabilă valoare. Biserica de la Văleni seamănă astfel cu un muzeu, iar ceea ce se vede astăzi acolo nu e decât o parte infimă din tezaurul de care această biserică s-a bucurat multă vreme. Peste 100 de icoane valoroase au fost preluate, de-a lungul timpului, de muzeele mănăstirilor Agapia, Văratec, Neamţ sau Bistriţa.

Catapeteasma este de dată recentă, cea originală aflându-se la Muzeul Mănăstirii Văratec.

Alte două piese de mare valoare fac parte din inventarul acestei ctitorii: două miniaturale uşi împărăteşti, ce au aparţinut, se pare, schitului de lemn iniţial, ridicat de Petru Rareş, precum şi un triptic al ctitorilor, întocmit în timpul lui Ieremia Movilă şi refăcut la 1839.

Şi mai e ceva ce fascinează la interior: o pace şi o linişte dincolo de fire, ceva ce vine din bârnele înnegrite de ani, o taină anume a lemnului. Toate completate de încântarea pe care o resimţi în faţa unui monument atât de onest conservat, atât de atent îngrijit, fără a-l încărca inutil cu cele ale lumii de azi.

Cea mai veche biserică de lemn din judeţul Neamţ

În privinţa vechimii monumentului, există câteva controverse. Istoricul Nicolae Iorga considera că biserica este ridicată în secolul al XVI-lea, în timpul domniei lui Petru Rareş, înscris ca prim ctitor în tripticul existent în biserică, transcris în 1839 în slavonă, singura sursă scrisă păstrată, demnă de încredere. „Se spune, de asemenea, că la început ar fi fost un schit aici, iar dovada sunt aceste uşi împărăteşti mici care se păstrează în biserică. Apoi, biserica ar fi fost refăcută de Alexandru Lăpuşneanu, de Ieremia Movilă, toţi fiind pomeniţi drept ctitori în tripticul acesta“, explică parohul de la Văleni.

Legenda bisericii, păstrată în tradiţia locului, spune că, sub umbra Cernegurei, pe malul drept al Bistriţei, Petru Rareş punea piatra de temelie a unei bisericuţe de lemn modeste, pe care, mai apoi, Alexandru Lăpuşneanu a refăcut-o, a înzestrat-o, închegând aici o obşte de maici. Mănăstirea Peste Vale i-au spus localnicii şi aşa i-a rămas numele până târziu, în secolul XIX, când a devenit biserică parohială. Din 1899 şi până în zilele noastre aici s-a slujit neîntrerupt.

Oricum ar fi stat lucrurile, vechimea construcţiei nu poate fi contestată, iar tripticul ctitorilor, păstrat în biserică, rămâne în continuare sursa cea mai apropiată de adevărul istoric, ştiut fiind că în tradiţia ortodoxă numele ctitorilor unui lăcaş este păstrat în pomelnice pentru totdeauna.

Un monument uitat

La fel ca şi biserica de lemn de la Putna, şi cea de la Văleni dăinuie într-un anonimat ce nu ne face cinste. Ca să ajungi din Piatra Neamţ la Văleni trebuie să străbaţi patru kilometri pe un drum de ţară pietruit, fără ca lăcaşul, monument istoric, să fie semnalizat de autorităţi. Date fiind condiţiile de acces, turişti rar se abat prin zonă. Actualul statut al vechiului sat al Vălenilor, de cartier al oraşului Piatra Neamţ doar pe hârtie, pare să fie nenorocul acestui monument. „Noi, aici, nu suntem, cum se spune, nici în car, nici în căruţă. Nu prea vin turişti. N-aţi văzut ce drum e până aici? Am făcut demersuri către primărie pentru semnalizarea monumentului şi… nimic!“, spune cu amărăciune părintele Gheorghe Cârlan, conştient că posibilităţile parohiei în această privinţă sunt foare mici.

Valoarea artistică şi arhitecturală a acestei biserici de lemn, îndelungata sa existenţă, precum şi nepreţuita zestre iconografică ar trebui să constituie suficiente argumente care să pledeze pentru integrarea monumentului în circuitul turistic al judeţului Neamţ. Nu ezitaţi, deci, să-i treceţi pragul. Veţi descoperi aici calmul, modestia, smerenia şi frumuseţea în tiparele lor autentice.