Biserica din Corni, o mulţumire adusă lui Dumnezeu
În urmă cu cinci ani, în localitatea Corni, comuna Albeşti, judeţul Vaslui, începea o lucrare sfântă - ridicarea unei noi biserici parohiale. Edificiul a fost sfinţit la sfârşitul lunii mai 2016 de Preasfinţitul Părinte Corneliu, fiu al satului Corni şi ctitorul principal al locaşului de închinăciune.
„Acest locaş de închinare este o poartă deschisă spre ceruri“, avea să mărturisească în cuvântul său Preasfinţitul Părinte Corneliu, Episcopul Huşilor, la finalul Sfintei Liturghii prilejuite de sfinţirea bisericii din Parohia Corni, Protoieria Huşi, judeţul Vaslui.
Cu emoţie şi bucurie, ierarhul de la Huşi şi-a văzut visul împlinit, şi anume acela de a ridica un locaş de închinăciune lui Dumnezeu. Momentul sfinţirii, ce s-a bucurat de prezenţa unui număr mare de preoţi şi credincioşi ai eparhiei, a fost unul deosebit în cadrul căruia ctitorul bisericii din Corni, Preasfinţitul Corneliu, a mulţumit „lui Dumnezeu cu recunoştinţă pentru darul vieţii“ şi pentru că l-a pus să-I slujească şi să-I vestească „taina credinţei şi a cuvântului Său“. Ctitoria Preasfinţiei Sale a primit două hramuri deosebite, şi anume „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ şi „Sfântul Corneliu Sutaşul“.
„În acest sat, începând cu anul 1713, au existat mulţi oameni. În partea de sat numită «Poiana» a fost prima aşezare omenească, iar la câţiva kilometri a existat Schitul Vladnic. După războiul din anul 1711, când stăpânirea otomană a încercat să ocupe acest teritoriu, oamenii s-au refugiat şi au înfiinţat acest loc numit «Poiana». Prima biserică din sat a fost din lemn, iar primii oameni s-au aşezat pe acea vale pentru că existau izvoare de apă. În anul 1893, s-a ridicat prima biserică aici, în urma legislaţiei lui Cuza, care a interzis ca cimitirele să mai fie poziţionate în mijlocul satului. În anul 1899, s-a sfinţit bisericuţa de aici, care, din cauza cutremurelor, a fost grav avariată. În anul 2000, am venit aici şi am slujit în Duminica Samarineanului milostiv. Atunci am promis că voi ridica o nouă biserică ca o mulţumire adusă lui Dumnezeu şi ca o recunoştinţă faţă de cei ce locuiesc în acest sat. După cinci ani, ne-a ajutat Dumnezeu să trăim momentul unic prin care Dumnezeu, prin lucrarea Duhului Sfânt, a sfinţit această biserică“, s-a exprimat Preasfinţitul Părinte Episcop Corneliu.
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ şi „Sfântul Corneliu Sutaşul“ din localitatea Corni - Albeşti are 23 de metri lungime, şase metri lăţime şi 26 de metri înălţime. Locaşul de cult are patru cruci: două pe navă, una deasupra sfântului altar şi una pe turla principală. Şantierul a fost demarat la jumătatea lunii iulie a anului 2011, după cum a menţionat pr. paroh Victor Popuşoi. „Ctitorul principal al bisericii este Preasfinţitul Corneliu, care s-a născut în localitatea Corni, Firma SC Radical Grup din Vaslui donând zece tone de fier-beton pentru fundaţie. Am avut un mic sprijin din partea enoriaşilor din parohie, majoritatea vârstnici, care ne-au ajutat după puterile lor“, a explicat parohul de la Corni.