Biserica din Moldova a serbat Unirea Principatelor Române

Mitropolia Moldovei şi Bucovinei

Biserica din Moldova a serbat Unirea Principatelor Române

Împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române a fost marcată în Moldova prin rugăciune de mulţumire şi pentru odihna făuritorilor Unirii. IPS Ioachim a participat la manifestările dedicate Micii Uniri la Bacău, iar PS Ignatie a fost prezent la ceremoniile din Bârlad.

La Catedrala „Înălţarea Domnului“ din Bacău au debutat miercuri, 24 ianuarie 2018, evenimentele prilejuite de serbarea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. După săvârşirea Sfintei Liturghii, în prezenţa a peste o 100 de preoţi şi numeroşi credincioşi, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a oficiat slujba de pomenire a făuritorilor Micii Uniri, rostind rugăciuni specifice acestui moment. În Piaţa Tricolorului din centrul oraşului, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit o slujbă de Te Deum, în prezenţa reprezentanţilor autorităţilor centrale, judeţene şi locale, precum şi a numeroşi băcăuani. IPS Ioachim a adresat un mesaj prin care a îndemnat la păstrarea identităţii, explicând puternica legătură dintre patrie şi biserică: „Unirea nu este doar împlinirea unui ideal sau consecinţa firească a unei stări de fapt, ci este forma politică a unui sentiment, a unei trăiri spirituale, religioase, a unei naţiuni ce s-a adăpat de-a lungul timpului din acelaşi izvor nesecat al Evangheliei, s-a închinat aceluiaşi Dumnezeu, împărtăşindu-se din aceleaşi Sfinte Taine în cadrul aceloraşi slujbe“. La Catedrala Arhiepiscopală din Roman, preoţi, elevi  şi credincioşi romaşcani i-au comemorat miercuri, 24 ianuarie, prin rugăciune şi cânt pe făuritorii Unirii Principatelor. Au fost pomenite personalităţile vieţii religioase şi sociale romaşcane care au sprijinit acest act fundamental pentru istoria neamului. Tinerii din Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din România au recitat câteva poezii. Părintele protopop Dragoş Munteanu, protopop de Roman, a dat citire mesajului Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, adresat fiilor şi fiicelor din eparhie la acest moment comemorativ, iar Corala „Laudamus“ a Liceului Teologic „Episcop Melchisedec“ din Roman a susţinut un minirecital de cântece patriotice.

Unirea Mică în protopopiatele Oneşti, Moineşti şi Buhuşi

La Parohia Grozeşti-Oituz, Protopopiatul Oneşti, s-a oficiat miercuri, 24 ianuarie, de către un sobor de preoţi Sfânta Liturghie. Au fost pomeniţi făuritorii Unirii Principatelor Române. Părintele Silviu Neicu a evidenţiat importanţa istorică a evenimentului în referatul „Unirea Principatelor Române - un pas spre modernitate“. În continuare, s-a oficiat slujba de Te Deum şi Parastasul pentru făuritorii Unirii Principatelor Române. La final, a fost depusă o coroană de flori la Cimitirul Eroilor din Oituz. Tot miercuri, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ din Moineşti s-au comemorat făuritorii Unirii Principatelor Române. Mai întâi s-a săvârşit Sfânta Liturghie, iar apoi programul a continuat cu o slujbă de mulţumire pentru toate binefacerile revărsate asupra poporului român. Delegaţii Centrului eparhial Roman au fost arhimandritul Pimen Costea, vicar-administrativ, şi părintele Eugen Ciprian Ciuche, consilier eparhial. Părintele Paraschiv Banciu de la Parohia Asău a prezentat un referat legat de implicarea clerului Bisericii Ortodoxe Române în făurirea Micii Uniri. Marţi, 23 ianuarie 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Ioachim, în Parohia Izvoare din Protopopiatul Buhuşi a avut loc întrunirea preoţilor din Cercul pastoral numărul 3 „Sfânta Cuvioasă Parascheva“. Cu acest prilej, au fost rememorate evenimentele Unirii Principatelor din anul 1859. În mijlocul preoţilor şi credincioşilor, la invitaţia părintelui paroh Tanasă Daniel, a fost prezent părintele Vasile Cozma, protopop de Buhuşi. S-a oficiat slujba de pomenire a eroilor neamului şi slujba de Te Deum la care au participat numeroşi credincioşi, cadre didactice şi elevi ai şcolii gimnaziale din Izvoare. Profesorul Miron Petruţ a ţinut conferinţa cu tema „1918 - 2018, 100 de ani de la Marea Unire“. Elevii şcolii gimnaziale au prezentat un program artistic. Părintele protopop Vasile Cozma a apreciat şi activitatea pastoral-misionară desfăşurată de Parohia Izvoare, dar şi activitatea administrativă desfăşurată alături de credincioşi, concretizată prin ridicarea unui lumânărar care a fost sfinţit cu acest prilej. Asociaţia „Sfântul Voiovod Ştefan cel Mare“ - Hârja a marcat miercuri Ziua Unirii Principatelor prin manifestări religioase, culturale şi artistice. Sfânta Liturghie a fost urmată de slujba Parastasului şi de slujba Te Deumului. Ziua a continuat prin rostirea unor texte istorice de către Nicolae Rogoza, în vârstă de 94 de ani, veteran de război şi beneficiar al Centrului rezidenţial pentru persoane vârstnice de la Hârja. Copiii Centrului de zi „Sfântul Dionisie Exiguul“ al asociaţiei, au realizat o hartă tricoloră cu documentele istorice, alocuţiuni importante ale acelor vremuri, având în mijloc tabloul cu Alexandru Ioan Cuza.

Unirea Principatelor Române sărbătorită la Bârlad

În dimineaţa zilei de 24 ianuarie, bârlădenii au participat în număr mare la manifestările dedicate împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române. Programul a debutat cu întâmpinarea „Trenului Unirii“ în Gara Bârlad. Manifestările au continuat în faţa Cercului Militar din Bârlad cu slujba de Te Deum, oficiată de către Preasfinţitul Părinte Ignatie, Episcopul Huşilor, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt celor prezenţi intitulat „Unirea Principatelor Române, 24 ianuarie 1859 - aurora unităţii noastre naţionale“. Ierarhul Huşilor a reafirmat semnificaţiile imense ale Unirii Principatelor Române din 1859 - „prefaţa cea mai minunată a conţinutului cărţii Unirii de la 1 decembrie 1918“. După alocuţiunile preşedintei Societăţii de Ştiinţe Istorice - filiala Bârlad, Oltea Răşcanu Gramaticu, a primarului municipiului Bârlad, Dumitru Boroş, Corala „Gheorghe Cucu“ a preoţilor Protopopiatului Bârlad a susţinut un scurt concert de cântece patriotice. A urmat depunerea de coroane de flori la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza şi defilarea trupelor militare.

Citește despre: