Puţine lucruri sunt în istoria omenirii mai zguduitoare decât suferinţele sfinţilor martiri. Aceştia ne dau perspectiva de a pune pe primul loc pe Hristos. Deşi  lumea îi consideră „fanatici” şi „nebuni”, martirii au prelungit şi au continuat „iubirea nebună a lui Dumnezeu”.

Curajul neclintit al acestora în confruntarea cu moartea, în cele mai teribile forme, ne face să credem că ei n-au fost simple făpturi omeneşti. Dar relatările despre vieţile lor ne încredinţează că au fost oameni, ca şi noi. S-au născut şi se nasc, în continuare. Căci... îi găsim, oare, pe martiri, doar în paginile prăfuite ale sinaxarelor şi „exilaţi” pe pereţii sfintelor biserici?

Într-o lume ce ne învaţă, pe toate căile, că scopul vieţii noastre este confortul propriu – iar psihologia susţine teoria „spaţiului individual vital” - avem tendinţa să afirmăn că martirajul este un fenomen din trecut. Însă, dacă ascultăm cu atenţie freamătul în care se află poporul lui Dumnezeu, obsevăm că fenomenul martiric contemporan devine, de la an la an, o realitate. Urechile noastre sunt supuse la un control mediatic de necrezut şi, de aceea, trebuie să ştim să ascultăm.

Evenimentele din luna august ale anului 2013, legate de situaţia politică din Egipt, pot constitui un bun exemplu. Toate canalele mediatice ale lumii erau focusate pe revoltele din Cairo ale susţinătorilor islamişti ai fostului preşedinte egiptean, Mohamed Morsi. Statisticile dădeau 1.000 de răniţi din rândul fanaticilor şi 43 de militari decedaţi în piaţa Tahir, în ziua de 16 august. Atât. Adevărul este, însă, cu totul altul. Poate pentru marile trusturi media occindentale detaliile au fost neinteresante dar, ultimele zile ale lunii august au îmbogăţit martirologiul Bisericii.

Vinerea mâniei islamice

În patria de adopţie a Mântuitorului Hristos din vremea prunciei, în ţara propovăduirii Sfântului Evanghelist Marcu, a marelui Athanasie şi a înflăcăratului Chiril, a părinţilor pustiei Antonie şi Pahomie, Eftimie şi Teodosie, în spaţiul teologiei alexandrine, creştinii au fost ameninţaţi cu moartea martirică. Pe faţă şi în plină stradă.

Vineri, pe 16 august, după închiderea săptămânii de rugăciune islamică, Frăţia Musulmană a emis o solicitare către toţi musulmanii, să iasă în stradă şi să ceară  „islam sau moarte”, aşa cum consemnează publicaţia „Christian Post”.

În urma îngrozitorului slogan au urmat şi fapte – dar, acestea nu au mai intrat în interesul relatărilor media. Cu toate acestea, teroarea începută pe 16 august persistă până astăzi.

Vineri, pe 16 august, la orele vecerniei, membrii Frăţie Musulmane au intrat în biserica coptă din Assuan şi au lăsat în urmă loc liber pentru construcţia unei moschei – în timp ce preotul şi comunitatea au asistat neputincioşi la dărâmarea locaşului sfânt. În Cairo, la lăsarea serii, bărbatul Mina Fares Hanna a primit cununa mărturisirii, apărând biserica Sfântului Gheorghe, aşa cum consemnează acelaşi „Christian Post”.

În zilele următoare au fost însemnate cu graffiti roşu şi stropite cu sânge bisericile creştine, casele şi magazinele creştinilor. Apoi, au venit atacurile.

Un raport „Human Rights Watch” descoperă o parte din adevărul vărsării de sânge împotriva creştinilor din Egipt. 47 biserici au fost distruse sau grav avariate, mai multe persoane au fost atacate şi au rezultat cel puţin patru morţi. În plus, zeci de magazine, reşedinţe, sedii de firme şi şcoli ale creştinilor au fost jefuite, vandalizate şi incendiate. „Acum, zeci de biserici ard mocnit şi sunt ruine, creştinii din întreaga ţară se ascund în casele lor, temându-se pentru vieţile lor”, a declarat Joe Stork, agentul pentru Orientul Mijlociu al„Human Rights Watch”.

525 de martiri, 3.700 de răniţi şi 50 de biserici vandalizate

În oraşul Minya, locuitorii au povestit că vitrinele magazinelor şi celelate instituţii copte au fost marcate cu un negru „ X ” - fiind astfel direcţionate pentru atac la căderea întunericului. Conform asociaţiei internaţionale „Human Rights Watch”, în marea majoritate a cazurilor nici poliţia, nici armata nu au fost prezente la începutul sau în timpul atacului. Deşi există martori care susţin că atacurile au fost anunţate.

Sameer al Minya, ziarist la „Christian Post”, a fost de faţă când „o mulţime vandaliza şi ardea o biserică coptă, urmând aproximativ 20 de magazine, alte trei biserici, complexul şcolar de fete, şcoala de băieţii Gunud Al-Maseeh, orfelinatul creştin şi centrul comunitar iezuit”. În acelaşi oraş, pentru prima dată în 1600 de ani a fost anulată săvârşirea dumnezeieştii Liturghii, pentru că nu mai exista nicio biserică, deşi cu o seară înainte erau în folosinţă catedrala şi încă trei locaşuri, aşa cum reletază într-un comunicat preotul Selwanes Lotfy. Acesta a adăugat că unul dintre atacatori a scris pe peretele catedralei creştine „donez această moschee martirilor musulmani”.

Astfel, la sfârşitul lunii august, confesiunea creştină ortodoxă şi coptă din Egipt îşi număra roadele: 525 de martiri, 3.700 de răniţi şi aproximativ 50 de biserici vandalizate – la fel şi şcoli, cabinete medicale şi alte sedii de instituţii. Cu siguranţă, acestea sunt doar o parte.

Pare însă prea puţin pentru a fi luate în seamă de rapoartele oficiale – dictate din altă parte a lumii – sau de formatorii media de opinie la nivel mondial.

Orientul Mijlociu, patria noilor martiri creştini

Într-o socitate modernă, bazată pe coduri de legi care oferă drepturi până şi animalelor de companie, se moare pentru credinţă. Conform afirmaţiei Arhiepiscopului Silvano Maria Tomasi, aproximativ 100.000 de creştini sunt ucişi în fiecare an, în întreaga lume.

Violaţi, răpiţi şi discriminaţi, creştinilor le-a fost îngrădită libertatea religioasă. Mai mult, au fost trecuţi în dreptul sectarismului, a terorismului şi a răzvrătirii.

Potrivit agenţiei de presă BosNewsLife „încălcările drepturilor creştinilor au devenit sistematice în toată lumea şi au luat diverse forme, de la utilizarea directă a forţei, precum în Egipt şi în alte ţări, până la interzicerea simbolurilor creştine şi a prezenţei în spaţiul public a religiei creştine”.

În acest context, trebuie amintită răpirea, la 22 aprilie, în Siria, a arhiepiscopului sirian iacobit Yohanna Ibrahim şi a arhiepiscopului grec ortodox de Alepp, Paul-Boulos Yazigi. Aceştia, în pofida tuturor eforturilor internaţionale, se află în continuare în mâinile rebelilor.

În plus, în anul 2012 a crescut în mod îngrijorător numărul actelor de violenţă împotriva creştinilor din Nigeria, Somalia, Sudan, Libia, Iran şi Irak. „În Orientul Mijlociu au existat creştini de pe vremea lui Hristos. Acum, această istorie lungă de două milenii ar putea fi în pericol”, scrie Peter Bergen, analist pe probleme de securitate naţională la CNN. În aceste condiţii, continuă Bergen, are loc exodul creştinilor din Orientul Mijlociu, estimându-se, că 100.000 de creştini au părăsit Egiptul numai anul trecut.

Dar, nu au plecat toţi. Mulţi au ales să rămână – cu preţul vieţii. O viaţă ce îi leagă de bisericile lor, de cimitirile lor, de cei dragi, de istoria uriaşă a Egiptului creştin şi a şcolii teologice alexandrine. Au rămas pentru dragostea lui Hristos. Şi, nu sunt singurii. Îi va urma, oare, Biserica soră a Siriei?