Biserica eroilor ucraineni din Sighetul Marmației sfințită de ÎPS Andrei

Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului

Biserica eroilor ucraineni din Sighetul Marmației sfințită de ÎPS Andrei

Sâmbătă, 9 mai, Înaltpresfințitul Părinte Andrei a sfințit Capela „Sfântul Gheorghe” din Sighetul Marmației.

Locașul de cult, situat în incinta Cimitirului Eroilor este și biserica memorială a eroilor ucrainieni, căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. Mitropolitul Clujului a fost întâmpinat dimineața în centrul orașului de credincioși îmbrăcați în straie populare, specifice poporului ucrainean. Cu toții au pornit apoi în procesiune spre Capela „Sfântul Gheorghe” din Cimitirul Eroilor care a fost târnosită după ritualul specific. 

Alături de Înaltpresfinția Sa  a slujit inspectorul național bisericesc, părintele Alexandru Moțoc, vicarul general al vicariatului ucrainean, părintele Ioan Pițura și vicarul eparhial al Arhiepiscopiei Clujului, părintele Iustin Tira, împreună cu alți preoți.

În cadrul Sfintei Liturghii, Mitropolitul Clujului a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre dragostea jertfelnică, pornind de la exemplul eroilor. La final, inspectorul național bisericesc, părintele Alexandru Moțoc a transmis cuvântul Preafericitului Patriarh Daniel, în care Părintele Patriarh a vorbit despre alegerea celui de-al doilea hram al capelei, cel al Sfântului Paisie de la Neamț.

Din partea Patriarhiei Române cât și a vicariatului ucrainean au fost acordate diplome și distincții. De asemenea, la sărbătorea de la Sighetul Marmatiei a fost inaugurat un muzeu parohial, realizat în curtea sediului vicariatului ucrainean. Muzeul adăpostește cărți vechi de cult din secolele al 17-lea și al 18-lea, dar și icoane restaurate.

Sursa: http://mitropolia-clujului.ro

Citește despre: