În partea de nord a incintei Mănăstirii Neamț, se află biserica voievodală „Înălțarea Domnului“, ctitorită de binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt între anii 1485-1497, deoarece biserica domnitorului Petru Mușat (1375-1391), a fost grav avariată din cauza cutremurului din 1471. 

Întrucât această biserică a fost printre ultimile ctitorii, marele voievod a dorit ca să fie cea mai monumentală biserică atât din punct de vedere artistic, arhitectural, cât și ca dimensiuni. 

În camera mormintelor, în partea de sud, este mormântul Sf. Cuvios Paisie Velicikovscki (15 nov. 1794), iar în partea de nord într-o firidă în zid este mormântul voievodului Ștefan al II-lea, care a fost decapitat în iulie 1447. În pronaos au fost înmormântați mai mulți viețuitori dintre ierarhi, ieromonahi și monahi, cât și vestitul caligraf și miniaturist Gavriil Uric (1449). Cât privește pridvorul, el este pavimentat cu mai multe pietre de mormânt, dintre care unele au fost aduse din pronaos, iar altele au fost aici: Pârcălabul de Neamț, Micotă (1495); Mitropolitul Teoctist, care a sfințit biserica (1528); Sofronie Miclescu, Mitropolit al Moldovei (1861); Calinic Miclescu – Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Române (1886). 

Biserica „Înălțarea Domnului“ (lungimea - 40 de m, înălțimea - 23 de m) confirmă intrarea arhitecturii locale în maturitate, realizarea îmbinării stilului bizantin cu stilul gotic, într-o sinteză stralucită ce avea să capete și nume propriu – „stilul epocii lui Ștefan cel Mare“. Biserica este ornamentată la exterior cu ceramică și cărămidă smălțuită aplicate pe fațade, iar în ocnițele de sub cornișă mai sunt fragmente de pictură, care dau o notă de frumusețe acestei bijuterii arhitecturale.