Biserica „Nașterea Maicii Domnului“ din Drumul Taberei

Locuri de pelerinaj

Biserica „Nașterea Maicii Domnului“ din Drumul Taberei

Biserica „Nașterea Maicii Domnului“ din Drumul Taberei (București, str. Târgu Neamț, nr. 12 C, Sector 6) Piatra de temelie a acestui nou lăcaș de cult a fost pusă în ziua de 8 septembrie 1997, la praznicul Nașterii Maicii Domnului, de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, în prezența unui număr mare de clerici și credincioși. Biserica a fost construită și finisată între anii 1997 – 2003, iar între anii 2006 – 2009 a fost împodobită cu pictură de către pictorii Sorin Nicolae și Adrian Botea. Împodobirea bisericii cu cele necesare oficierii sfintelor slujbe s-a făcut prin donații din partea a numeroși credincioși, prin strădania preoților Constantin și Emilian Țincu. Noua biserică adăpostește și o raclă cu părticele din moaștele Sfântului Mucenic Emilian (sărbătorit la 18 iulie), unul dintre ocrotitorii sfântului lăcaș, primite în dar în anul 2008 de la Mitropolitul Ilarion al Silistrei (Bulgaria). Duminică, 17 mai 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, a oficiat slujba de sfințire a bisericii cu hramurile „Nașterea Maicii Domnului“, „Sfinții Împărați Constantin și Elena“ și „Sfântul Mucenic Emilian de la Durostorum“, situată în cartierul Drumul Taberei, str. Târgu Neamț, nr. 12 C (în apropierea Parcului Drumul Taberei). În cadrul parohiei Nașterea Maicii Domnului – Drumul Taberei funcționează și un Așezământ social care dispune de sală de studiu pentru elevi, cabinet de medicină generală, cabinet stomatologic, cabinet de consultanță juridică, cabinet de consultanță psihologică, punct farmaceutic cu medicamente pe bază de plante, precum și de o sală de mese.