Biserică nouă, sfinţită la Mănăstirea Plopana

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Biserică nouă, sfinţită la Mănăstirea Plopana

Biserica Mănstirii Plopana din judeţul Bacău a fost sfinţită duminică, 4 octombrie 2015, de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim.

Pelerinii din mai multe părţi ale Moldovei au fost prezenţi duminică, 4 octombrie 2015, pe Valea Tutovei din judeţul Bacău, unde au participat a Slujba Sfinţirii Bisericii cu hramurile "Acoperământul Maicii Domnului" şi "Sfântul Ierarh Necarie" a Mănăstirii Plopana. Slujba a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. La primele ore ale dimineţii, ierarhul locului a fost întâmpinat de numeroşi copii îmbrăcaţi în costume naţionale, de soborul slujitorilor şi de credincioşi. Evenimentul religios vine puţin după un deceniu de când IPS Ioachim a pus piatra de temelie a locaşului de închinăciune, ce a devenit un punct de referință pe harta mănăstirilor din județul Bacău. "Frumusețea acestei zile a fost cu atât mai mare, cu cât truda și cu multele greutăți s-au risipit în bucuria duhovnicească a sfințirii. Sfântul locaș are formă de cruce treflată, cu pridvor deschis și este construită în stilul bisericilor ștefaniene. Catapeteasma bisericii este sculptată în gorun fiert, de meșteri populari din zona Neamț, iar icoanele de pe catapeteasmă sunt pictate în ulei cu fondul în foiță de aur. Această strălucire moldo-bizantină mărturisește strădania protosinghelului Ghenadie Catargiu, stareţul aşezării monahale, care a atras creștini din Bacău, Vaslui, Bârlad, Iaşi, Suceava şi alte localități, în sprijinul acestui proiect de zidire sufletească. De altfel, la sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim a oferit părintelui Ghenadie Catargiu Crucea Moldavă, cea mai înaltă distincție a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei", a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.

Citește despre: