Biserica a oferit ajutoare umanitare și asistență socială în valoare de 69 milioane euro în 2022

Patriarhia Română

Biserica a oferit ajutoare umanitare și asistență socială în valoare de 69 milioane euro în 2022

În Raportul-sinteză al activității Bisericii Ortodoxe Române în 2022 este cuantificată valoarea sprijinului social oferit de eparhiile din Patriarhia Română: acțiunile filantropice au fost în valoare de 69 milioane de euro, din care 8,7 milioane euro au fost alocați sprijinului pentru refugiații ucraineni.

Raportul a fost prezentat, discutat și aprobat în cadrul ședinței Adunării Naționale Bisericești (ANB) din această săptămână, prezidată de Părintele Patriarh Daniel.

Suma de 69 de milioane „nu cuprinde cheltuielile privind o mulțime de activități caritabile ale parohiilor și mănăstirilor în favoarea bolnavilor, bătrânilor, copiilor și săracilor, care nu au fost cuantificate financiar și ca atare nici raportate sistematic centrelor eparhiale”, a precizat Preafericirea Sa.

Programul „Masa Bucuriei” derulat și anul trecut la nivel național, în parteneriat cu magazinele Selgros Cash&Carry, a oferit bunuri alimentare şi igienico-sanitare în valoare de peste 760.000 euro.

Aproape 24.000 de oameni au sprijinit acțiunile filantropice, din care aproape 21.000 de voluntari și aproape 3.000 de angajați ai eparhiilor.

Eparhiile din Patriarhia Română au oferit servicii sociale în cadrul a 767 instituții sociale, unde se derulează peste 1.200 de programe sociale, în cea mai mare parte (983) finanțate din fonduri proprii.

În așezămintele social-filantropice amintite au primit asistență 199.140 beneficiari: copii din familii sărace sau cu părinți plecați la muncă peste granițe, vârstnici, victime ale traficului de persoane și ale violenței familiale, persoane cu dizabilități, șomeri, deținuți eliberați, victime ale calamităților naturale.

„Exprimăm recunoștință și prețuire față de toți cei care ajută Biserica noastră, clerici și credincioși, mireni, autorități centrale și locale, sponsori și voluntari. Ne rugăm lui Dumnezeu să le dăruiască tuturor sănătate și mântuire, ajutor și bucurie în viață”, a transmis Patriarhul României.

Raportul Consiliului Național Bisericesc a fost supus aprobării Adunării Naționale Bisericești, întrunită miercuri la București.

 

Sursa: basilica.ro

Citește despre: