Biserică ortodoxă descoperită în timpul restaurării unei moschei

Religia în lume

Biserică ortodoxă descoperită în timpul restaurării unei moschei

În luna martie a anului 2015, guvernul turc a aprobat fonduri consistente pentru restaurarea unei moschei din Asia Mică. Surpriza a fost mare, atât pentru constructori, cât și pentru arhitecți și istorici când, dărâmând un zid interior din moscheea din localitatea Alatsata – Smirna, au găsit o catapeteasmă ortodoxă aproape întreagă, care fusese tăinuită de zidul în cauză.

Inima Ortodoxiei – Imperiul Bizantin a lăsat importante urme în istorie. De la cultură, la muzică, teologie și arhitectură, toate scot în evidență o armonie între Biserică și stat și, mai important, o comuniune între om și Dumnezeu. Urmele acestei uriașe civilizații se găsesc în întreg bazinul Mării Mediterane, dar și în Asia Mică.

Oficial, pe teritoriul Turciei, multe dintre aceste comori patrimoniale universale sunt negate, pentru a putea rupe firul istoriei în mintea locuitorilor actuali ai acestor ținuturi. Cu toată această opunere a autorităților turce, dovezile arheologice sunt mărturia unei vieți în care ortodoxia a fost la ea acasă.

Exemplul palpabil a fost prezentat de mai multe agenții de presă occidentale, citate și de BBC Midle East. În luna martie a anului 2015, guvernul turc a aprobat fonduri consistente pentru restaurarea unei moschei din Asia Mică. Surpriza a fost mare, atât pentru constructori, cât și pentru arhitecți și istorici când, dărâmând un zid interior din moscheea din localitatea Alatsata – Smirna, au găsit o catapeteasmă ortodoxă aproape întreagă, care fusese tăinuită de zidul în cauză. Prezența acestui element arhitectonic ne demonstrează că moscheea a fost, cu secole înainte, o veritabilă biserică bizantină.

Această descoperire minunată dovedește încă o dată că, deși din punct de vedere istoric Imperiul Bizantin a apus, duhul ortodoxiei biruitoare continuă până la sfârșitul veacurilor!

Citește despre: