Biserica parohiei Buda, Protopopiatul Vaslui, va fi târnosită de PS Corneliu

Episcopia Huşilor

Biserica parohiei Buda, Protopopiatul Vaslui, va fi târnosită de PS Corneliu

Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor va sfinţi marţi, 7 mai 2013, biserica parohiei Buda-Oşeşti, Protopopiatul Vaslui, judeţul Vaslui.

Preasfinţitul Corneliu, Episcopul Huşilor va sfinţi marţi, 7 mai 2013, biserica parohiei Buda-Oşeşti, Protopopiatul Vaslui, judeţul Vaslui. Istoria localităţii Oşeşti începe în timpul lui Ştefan cel Mare. Legenda spune că unul din boierii domnitorului şi-ar fi uitat şa de mult preţ în acea zonă deosebit de frumoasă. Faptul că şaua a fost descoperită a dat şi numele satului Oşeşti. Astfel, această comună a rămas cu numele de "Oşeşti". "În această comună se află şi satul Buda, aşezat într-o zonă depresionară, înconjurată de pădure de tei, de carpen şi fag. Zona este foarte bogată în material lemnos, fiind locuită de oameni gospodari şi credincioşi. La Buda se păstrează efectiv vatra românească. După cel de-al Doilea Război Mondial, în curtea vechii biserici parohiale s-a ridicat un mausoleu care dăinuie până astăzi. Întrucât biserica din lemn a devenit neîncpătoare, au fost întreprinse demersurile pentru ridicarea unu nou lăcaş de închinăciune. Cu binecuvântarea Preasfinţitului Corneliu, părintele paroh Dumitru Pântea, sprijinit de credincioşii parohiei şi de Primăria Oşeşti, a ridicat această biserică", a spus pr. Vasile Pârcălabu, protopop al Protopopiatului Vaslui.