Biserica Parohiei Ghidion va fi resfinţită
Biserica ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din satul Ghidion, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ, va fi resfințită duminică, 6 septembrie 2015, de Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului.
Evenimentul va încununa cei zece ani de osteneală depuşi de părintele paroh Vasilică Stan şi de credincioșii parohiei. După cum ne-a relatat pr. Constantin Gherasim, inspector în Probleme de tineret şi mass-media al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, sfântul locaş, ce datează din anul 1867, fiind ctitoria boierului Gheorghe și Adela Scorțescu, a fost consolidat, iar pridvodul a fost extins. De asemenea, Sfânta Masă a fost restaurată, acoperișul a fost schimbat, iar ocnițele au fost pictate. "În același context festiv, va fi dezvelit bustul protosinghelului Vichentie Mălău, cunoscut și apreciat duhovnic nemțean, născut în satul Ghidion, care a viețuit mulți ani la Mănăstirea Secu din judeţul Neamţ. De altfel, numele său va fi purtat și de așezământul social-filantropic, ridicat în apropierea bisericii, care va fi sfințit de Înaltpreasfințitul Ioachim în aceeași zi", a amintit pr. Constantin Gherasim. După oficierea Sfintei Liturghii, copiii din zonă, care învață la Școala Gimnazială din Stănița, vor primi daruri în cadrul Proiectului ”Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”, care se derulează la început de an școlar în toată Eparhia Romanului și Bacăului.