Biserica Parohiei Luțca, Protopopiatul Roman, a fost resfinţită

Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului

Biserica Parohiei Luțca, Protopopiatul Roman, a fost resfinţită

Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, a resfinţit duminică, 11 septembrie 2022, Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” a Parohiei Luțca, comuna Sagna, Protopopiatul Roman, judeţul Neamţ.

Din soborul slujitorilor au mai făcut parte arhimandritul Pimen Costea, vicar eparhial, şi părintele Dan Alexandru Antoce, protopop de Roman.

Ierarhul de la Roman Ioachim a vorbit despre semnificațiile sfințirii bisericii în care este binecuvântată viața credincioșilor prin oficierea Sfintelor Taine de către preot: „Această casă Dumnezeu a zidit-o prin mâinile noastre, iar Duhul Sfânt a înnoit-o, ea devenind o poartă a cerului. În Biserică, totul este har, totul este providență, nimic nu este întâmplător. Biserica este spațiul în care ne mișcăm în Dumnezeu și prin Dumnezeu, în puterea Duhului Sfânt. Biserica nevăzută pe care o constituim din sufletele noastre este icoana hristică din care constituim catapeteasma cerului”.

Părintele paroh Iulian Popa a rememorat momente din perioada lucrărilor de reabilitare a bisericii, subliniind faptul că în piciorul Sfintei Mese au fost așezate cu prilejul sfințirii sfinte moaște ale Sfântului Sfințitului Mucenic Teodosie de la Brazi. Pentru jertfa depusă, alături de credincioșii din parohie și de membrii Consiliului parohial, preotul paroh Iulian Popa a fost hirotesit iconom stavrofor.

Citește despre: