Biserica Parohiei Mărgineni II din județul Neamț, sfințită de doi ierarhi

Arhiepiscopia Iaşilor

Biserica Parohiei Mărgineni II din județul Neamț, sfințită de doi ierarhi

În Duminica a 23-a după Rusalii, credincioșii din comuna Mărgineni, județul Neamț, au luat parte la sfintele slujbe săvârșite cu prilejul sfințirii Bisericii din localitate. Slujba târnosirii și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, dimpreună cu Preasfințitul Părinte Marc Nemțeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Numeroși credincioși s-au adunat în această dimineață la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Mărgineni, pentru a lua parte la sfințirea locașului de închinare.

După întâmpinarea celor doi ierarhi, clericii au mers în procesiune în jurul sfântului locaș, binecuvântând zidurile exterioare cu Sfântul și Marele Mir și cu apă sfințită. În continuare, cei prezenți s-au îndreptat spre interiorul bisericii, pentru a lua parte la rânduiala sfințirii și pecetluirii Sfintei Mese.

După târnosirea bisericii, soborul slujitor și credincioșii au participat la Sfânta Liturghie săvârșită pe un podium amenajat în curtea sfântului locaș.

Cuvântul de învățătură din cadrul slujbei a fost rostit de către Preasfințitul Marc Nemțeanul, care a explicat cum Îl putem cunoaște pe Hristos:

Hristos ne dă posibilitatea de a-L cunoaște, în primul rând, prin Evanghelie, în viața de zi cu zi. Nu trebuie să ne mulțumim să ascultăm Evanghelia numai o dată pe săptămână, la biserică. Evanghelia este cuvântul lui Dumnezeu, prezența lui Dumnezeu și Acesta dorește să o cunoaștem în fiecare zi. Și aceasta o putem face în fiecare zi în familiile noastre, care sunt „mica biserică”. Îl putem cunoaște, de asemenea, prin rugăciunea personală, prin rugăciunea la biserică sau în familie. Putem cunoaște pe Hristos, de asemenea, prin Sfintele Taine, spovedindu-ne cât mai des posibil, nu numai o dată, de două ori sau trei ori pe an, mărturisindu-ne cât mai des posibil. Îl putem cunoaște pe Hristos prin Sfânta Împărtășanie, de asemenea prin grija pe care o putem avea față de surorile și frații noștri și cei neajutorați. 

La final, Părintele Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei le-a vorbit celor prezenți despre importanța bisericii:

Unde trăim noi cel mai adânc, mai înălțător și mai cuprinzător această Taină a iubirii lui Dumnezeu prin Iisus Hristos? Unde simțim noi că Dumnezeu ne face vii prin Iisus Hristos? Care este locul unde Dumnezeu ne ridică și ne zidește? Toate acestea se fac prin citirea Sfintei Scripturi, prin rugăciuni, prin spovedanie și, mai ales, prin dumnezeiasca euharistie care se săvârșește în biserici, se săvârșește în biserici sfințite, cu toate cele pe care le-ați văzut în dimineața aceasta, cele din jurul bisericii și cele, mai ales, din Sfântul și Dumnezeiescul Altar: Sfânta Masă, prelungirea mormântului Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea zidim biserici, ca adunându-ne cel puțin o dată pe săptămână, participând la dumnezeiasca Liturghie, să simțim iubirea lui Dumnezeu revărsată prin Iisus Hristos asupra noastră, prin care suntem făcuți vii, ne ridicăm din căderi și ne zidim duhovnicește.

Spre sfârșitul slujbei, ca răsplată a tuturor eforturilor depuse la lucrările de zidire a sfântului locaș, preotul Mihai Daniel Voicu a primit distincția „Crucea Sfântului Ierarh Dosoftei”, iar tuturor celor care s-au implicat în lucrările de zidire și înfrumuseţare a bisericii, ierarhul le-a acordat diplome și distincții de vrednicie.

Scurt istoric

Între anii 2010-2024, a fost zidită și înfrumusețată biserica parohiei Mărgineni II, Județul Neamț, Protopopiatul Piatra Neamț.

Piatra de temelie a fost așezată în data de 8 septembrie 2010 de către Înaltpreasfințitul Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, la acea vreme episcop vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

Biserica a fost împodobită cu pictură în tehnica Al Fresco, pe parcursul anilor 2023-2024, de către pictorul bisericesc Radu Ștefan Prisecaru din Bacău, fiind înzestrată și cu o catapeteasmă lucrată din fier forjat de către Viorel Cimpoieșu din Roznov, precum și cu toate cele necesare pentru buna desfășurare a sfintelor slujbe.

Cele împlinite s-au realizat sub coordonarea și cu purtarea de grijă a preotului paroh Mihai-Daniel Voicu, fiind posibile prin jertfa și osteneala credincioșilor din parohie, precum și prin dărnicia altor ctitori, donatori și binefăcători.

Citește despre: