Biserica Parohiei „Sfântul Haralambie” din Ploiești și-a sărbătorit hramul
Miercuri, 10 februarie 2016, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a liturghisit la hramul bisericii „Sfântul Haralambie” din Ploiești.
În Biserica Ortodoxă este prăznuit miercuri, 10 februarie 2016, Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie, apărător de ciumă şi de foamete. Fragmente de moaştele sale se găsesc şi la noi în ţară. În această zi, biserica parohiei Sfântul Haralambie din Protopopiatul Ploiești Sud și-a sărbătorit hramul principal. Sfânta Liturghie a fost oficiată cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de slujitori format din părintele Adrian Cosmin Matei, protoiereu al Protopopiatului Ploiești Nord, părintele Ion Dobre, parohul bisericii Sfântul Haralambie, dar și alți preoți din municipiul Ploiești și diaconi.
La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul a oferit rangul de iconom stavrofor părintelui Ion Dobre, Parohul bisericii Sfântul Haralambie din Protopopiatul Ploiești Sud.